Procesul atentatelor de la Paris nu se reia înainte de 25 ianuarie

Publicat:

Procesul judiciar în dosarul atentatelor de la Paris comise în 13 noiembrie 2015 nu va fi reluat înainte de 25 ianuarie, întrucât unul dintre acuzaţi, Ali El Haddad Asufi, a fost testat pozitiv la COVID-19 la finalul săptămână, au anunţat surse apropiate acestui caz, potrivit AFP şi agerpres.

Ali El Haddad Asufi, unul dintre cei 14 acuzaţi care compar în acest proces, prezenta simptome de COVID-19 la audierea de vineri şi a fost supus unui test rapid în cursul serii, rezultatul fiind pozitiv.


Citeşte şi: ‘PartyGATE’ cutremură din temelii Downing Street! Șefa unității guvernamentale privind regulile Covid a organizat o petrecere cu alcool în timpul restricțiilor de Crăciun

Ulterior, rezultatul a fost confirmat de un test PCR.

”Acest lucru înseamnă că săptămâna viitoare este total compromisă întrucât următorul test util nu poate fi efectuat decât vineri”, a declarat preşedintele completului de judecată, Jean-Louis Péries, într-un mesaj adresat luni dimineaţă avocaţilor.

Situaţia sanitară a perturbat deja reluarea procesului la începutul lunii ianuarie, după două săptămâni de pauză, după ce principalul acuzat, Salah Abdeslam, contractase COVID-19 în închisoare la finalul lui decembrie.

Citeşte şi:Averea celor mai bogaţi zece oameni din lume S-A DUBLAT în timpul pandemiei – Black News

O contraexpertiză efectuată la 10 ianuarie a ajuns la concluzia că Abdeslam este ”vindecat şi necontagios”.

Din 8 septembrie 2021, Franţa judecă 14 indivizi acuzaţi, în grade diferite, că au participat la atentatele din 13 noiembrie 2015 comise la Paris, soldate cu 130 de morţi şi revendicate de gruparea Stat Islamic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit Prăbuşirea parţială a unui pod de autostradă, provocată...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.