Procesul împotriva a opt extremişti de dreapta din Germania va fi public

Publicat:

Şedinţele unui proces foarte mediatizat în care sunt inculpaţi opt membri ai unei presupuse celule teroriste de extremă dreapta din Germania vor fi publice, a decis luni tribunalul din Dresda, transmite DPA, potrivit agerpres.

Instanţa a respins cererea avocaţilor unuia din inculpaţi ca audierile să aibă loc cu uşile închise, pe motivul că acesta era minor la momentul presupuselor infracţiuni.


Citește și : Orban: Ungaria va RĂMÂNE membră a Uniunii Europene

Cazul a fost descris de procurorul general federal Peter Frank ca ‘unul din cele mai semnificative procese din zona terorismului de extremă dreapta’.

Opt bărbaţi, cu vârste între 21 şi 32 de ani, sunt acuzaţi că au format o organizaţie teroristă de extremă dreapta, iar cinci dintre ei mai sunt vizaţi şi de acuzaţia de tulburare gravă a ordinii publice.

Procurorii federali îi acuză pe inculpaţi că au întemeiat organizaţia ‘Revoluţia Chemnitz’, prin intermediul unui grup de chat în septembrie 2018, şi că au plănuit răsturnarea instituţiilor democratice cu ajutorul armelor, acceptând posibilitatea de a rezulta uciderea unor oameni.

Unul dintre inculpaţi mai este acuzat de atacarea unui grup de tineri la Chemnitz, la 14 septembrie 2018, în urma unei demonstraţii a mişcării extremiste de dreapta ‘Pro Chemnitz’.

Potrivit anchetatorilor, acest incident ar fi fost ‘un test’ pentru acţiuni viitoare.

Citește și : Distrugerea Israelului ‘nu mai este un vis, ci un obiectiv la îndemână’, amenință comandatul şef al Gardienilor Revoluţiei

Oraşul Chemnitz, situat în estul Germaniei, aproape de frontiera cu Cehia, a fost scena unor proteste violente ale extremiştilor de dreapta în septembrie 2018, în urma unei crime prin înjunghiere în timpul unui festival.

Un sirian, care a fost condamnat de justiţie, dar al cărui recurs se judecă, şi un irakian aflat în libertate sunt consideraţi autorii atacurilor cu cuţit în urma cărora un german a murit, iar un alt bărbat a fost rănit grav în timpul festivalului de la Chemnitz.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.