X

Procesul împotriva lui Salah Abdeslam a fost reluat joi în absenţa acuzatului

Procesul deschis la Tribunalul corecţional din Bruxelles contra lui Salah Abdeslam, singurul membru în viaţă al comandourilor jihadiste autoare ale atentatelor de la Paris în 13 noiembrie 2015, s-a reluat joi în absenţa acuzatului, transmite AFP, potrivit agerpres.

În debutul audierii, avocatul Sven Mary a confirmat că va continua să asigure apărarea lui Abdeslam în instanţă.

Citeşte şi: Un apropiat al lui Trump demisionează după ce a fost acuzat că şi-a bătut nevestele

Prezent luni la deschiderea procesului de la Bruxelles intentat pentru presupusa sa participare la un incident armat cu poliţia belgiană în martie 2016, Salah Abdeslam a declarat că nu va răspunde întrebărilor şi a refuzat să se ridice atunci când judecătorul a citit capetele de acuzare.

”Nu mi-e frică de voi, nu mi-e frică de aliaţii voştri, de asociaţii voştri; îmi pun încrederea în Allah şi asta-i tot”, a spus Abdeslam luni. A doua zi, el a anunţat că nu mai doreşte să compară în faţa instanţei.

Procesul judiciar deschis la Bruxelles reprezintă doar un preambul la cel care va avea loc în Franţa în cazul atacurilor coordonate comise în noiembrie 2015 în capitala franceză şi soldate cu 130 de morţi.

În vârstă de 28 de ani, acest francez de origine marocană crescut în cartierul Molenbeek din Bruxelles, unde s-a radicalizat, se află în centrul unei celule jihadiste implicate în cel puţin trei dosare teroriste majore – atentatele de la Paris din noiembrie 2015, cele din 22 martie 2016 de la Bruxelles soldate cu 32 de morţi şi atacul eşuat din trenul Thalys ce efectua o cursă Amsterdam-Paris în august 2015.

Citeşte şi: CPI începe o anchetă preliminară privind execuţii extrajudiciare în Filipine

Faptele pentru care Salah Abdeslam este judecat la Bruxelles s-au petrecut în 15 martie 2016, când anchetatori francezi şi belgieni au fost surprinşi de tiruri de armă în timpul unei percheziţii de rutină la un apartament ce servea drept ascunzătoare a membrilor celulei jihadiste, locuinţă situată în districtul bruxellez Forest.

Trei poliţişti au fost răniţi şi un jihadist algerian de 35 de ani, Mohamed Belkaid, a fost ucis în timp ce încerca să îi acopere pe Salah Abdeslam şi un alt complice, Sofiane Ayari, un tunisian de 24 de ani judecat şi el, începând de luni, în capitala belgiană.

Tags: BelgiabruxellesForestMohamed BelkaidSalah AbdeslamSofiane Ayari
Categorii: Diaspora