Procesul răsunător al unor presupuşi membri ai organizaţiei mafiote ‘Ndrangheta în Germania, suspendat după ce unul dintre ei a fost depistat cu COVID-19

Publicat:

Procesul major din Germania al unor presupuşi membri ai organizaţiei mafiote italiene ‘Ndrangheta a fost suspendat, după ce unul dintre acuzaţi s-a infectat cu noul coronavirus, a declarat vineri un purtător de cuvânt al tribunalului, citat de dpa,  potrivit agerpres.

Procesul a fost deja amânat până la 11 decembrie după ce doi avocaţi ai apărării au fost testaţi pozitiv la COVID-19. După ce inculpatul s-a îmbolnăvit şi el, procesul a fost amânat din nou până la 4 ianuarie, a spus purtătorul de cuvânt al tribunalului regional din Duisburg.


Citește și : Macron admite că au fost reduse libertăţile în Franţa pentru a face faţă pandemiei

Un număr de 14 bărbaţi au fost inculpaţi pentru traficarea a circa 680 kg de cocaină, iar cinci dintre ei se crede că sunt mafioţi. Despre ‘Ndrangheta se spune că este cea mai puternică organizaţie mafiotă din lume şi că ar controla mare parte din traficul mondial de cocaină.

Între ianuarie 2014 şi decembrie 2018, suspecţii ar fi făcut trafic de cocaină şi marihuana pe scară mare. Pentru a camufla traficul de droguri au fost înfiinţate o serie de companii. Cocaina a fost apoi adusă în Europa în transporturi de orez, banane sau lemn.

Unii dintre inculpaţi au folosit telefoane securizate pentru comunicare, iar profiturile erau spălate în restaurante şi gelaterii.

Citește și : Barnier: Condiţiile unui acord post-Brexit ‘nu sunt întrunite’ din cauza unor ‘divergenţe semnificative’

Inculpaţii vor fi traşi la răspundere, în mai multe dosare, pentru formarea şi sprijinirea unei organizaţii criminale, spălare de bani, fraudă, evaziune fiscală şi încălcarea regimului armelor.

Instanţa stabilise un proces cu durata de 90 de zile pentru procesul mamut, care a fost apoi mutat de la Duisburg în tribunalul regional pentru apel din Dusseldorf din motive de securitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.