X

Procesul lui Salah Abdeslam a fost amânat

Procesul care urma să înceapă luni la Bruxelles împotriva jihadistului francez Salah Abdeslam, singurul supravieţuitor al comandourilor responsabile de atentatele de la Paris din 2015, a fost amânat pentru 5 februarie 2018, a anunţat luni tribunalul din capitala belgiană, transmite AFP, potrivit agerpres.

Salah Abdeslam este acuzat că a tras asupra unor poliţişti care îi descoperiseră în mod întâmplător ascunzătoarea din comuna bruxelleză Forest, la 15 martie 2016, cu trei zile înaintea arestării sale.

Citeşte şi: TOTUL împotriva terorismului. Orban a scos blindatele în centrul Budapestei

Procesul, a cărui organizare a necesitat o intensă cooperare judiciară franco-belgiană, a fost amânat la cererea avocatului lui Abdeslam, Sven Mary, şi va dura patru zile, a indicat preşedinta tribunalului.

Sven Mary, care a acceptat recent din nou să-l apere pe Salah Abdeslam, a cerut timp pentru a se pregăti, iar Parchetul federal şi tribunalul corecţional nu s-au opus solicitării sale.

Trei poliţişti aparţinând unei echipe de anchetă franco-belgiene au fost răniţi în schimbul de focuri de la 15 martie 2016, când Salah Abdeslam şi complicele său Sofiane Ayari au reuşit să fugă prin spatele unui apartament situat în comuna bruxelleză Forest.

Un al treilea suspect, care a încercat să le acopere fuga deschizând focul asupra poliţiştilor, a fost împuşcat mortal de forţele de ordine.

Abdeslam şi Ayari sunt inculpaţi pentru ‘tentativă de asasinat într-un context terorist asupra mai multor poliţişti’ şi pentru ‘port de arme interzise într-un context terorist’.

Raidul poliţiei, prezentat atunci drept unul de rutină în investigaţia întreprinsă în Belgia cu privire la atentatele de pe 13 noiembrie de la Paris, soldate cu 130 de morţi, a condus ulterior la accelerarea anchetei după ce autorităţile şi-au dat seama că în apartament s-a aflat singurul supravieţuitor al comandourilor din capitala Franţei.

Salah Abdeslam, un francez de origine marocană care a crescut la Bruxelles, şi Sofiane Ayari au fost arestaţi în cele din urmă pe 18 martie în comuna Molenbeek din Bruxelles, cu patru zile înaintea atentatelor care au lovit acest oraş la aeroportul Zaventem şi în cartierul european.

Autorii acestor atentate aparţineau celulei care a comis atentatele de la Paris şi, potrivit unui ‘testament’ lăsat de unul din kamikaze, au acţionat precipitat după arestarea lui Abdeslam.

Salah Abdeslam se află în prezent în închisoare în Franţa, iar complicele său Sofiane Ayari, în detenţie în Belgia.

Citeşte şi: ATAC asupa unui centru de antrenament militar din Afganistan

Abdeslam (28 de ani), încarcerat de la sfârşitul lui aprilie 2016 la Fleury-Mérogis, în regiunea pariziană, a păstrat în permanenţă tăcerea în faţa anchetatorilor francezi.

Prima sa audiere publică este foarte aşteptată pentru a se evalua măsura în care este dispus să colaboreze cu justiţia.

El este susceptibil de furniza date-cheie privind organizarea celulei jihadiste aflate la originea atentatelor de la Paris şi Bruxelles, ceea ce este ‘important pentru victime’, a subliniat recent procurorul federal al Belgiei, Frédéric Van Leeuw. 

Tags: aeroportul ZaventemBelgiabruxellesFleury-MérogisForestfrantaFrédéric Van LeeuwMolenbeekparisSalah AbdeslamSofiane Ayariterorist
Categorii: Diaspora