Procuratura Anticorupție ar încerca să ocupe spațiile Universității „Ion Creangă”

Procuratura Anticorupție ar încerca să ocupe spațiile Universității „Ion Creangă”

Procuratura Anticorupție ar încerca să ocupe spațiile Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Din numele instituției a fost lansată o petiție și o scrisoare deschisă a fost transmisă factorilor de decizie.

Citește și: Primarul Ceban despre remanierile de la Guvern: „Încă un prostălan…”

Potrivit semnatarilor petiției, „Procuratura Anticorupție încearcă insistent să se instaleze în spațiile universității, inspectând blocurile de studii de pe str. Iablocikin nr. 5 și Doina nr. 104”.

„Considerăm inadmisibilă această acțiune, din partea reprezentanților legii, care trebuiau să respecte toate legile naționale și internaționale, inclusiv și faptul că: (1) Instituţiile de învățământ superior publice şi private au patrimoniu propriu pe care îl gestionează conform legii. (2) Clădirile şi terenurile în/pe care, la data intrării în vigoare a prezentului cod, îşi desfăşoară activitatea instituţiile de învățământ superior publice fac parte din domeniul public al statului şi nu pot fi înstrăinate, iar celelalte bunuri sunt proprietatea instituţiilor de învățământ superior publice”, se indică în document.

Reprezentanții Universității susțin că vor apela la toate formele democratice de apărare a drepturilor, inclusiv la organismele internaționale.

Reprezentanții Procuraturii Anticorupție nu au comentat deocamdată situația.

Tags: Procuratura Anticorupțiescandal Procuratura UniversitateUniversitatea de Stat „Ion Creangă”
Știrile zilei