Procuratura Anticorupție, precizări cu privire la investigația Arinei Spătaru

Publicat:

Procuratura Anticorupție vine cu unele precizări în legătură cu informația care a apărut în mediul online precum că Arina Spătaru ar fi acționat ca investigator sub acoperire pe teritoriul statului Israel.

„Măsurile speciale de investigație, realizate în cadrul dosarului penal, au fost autorizate de procuror și judecător și efectuate exclusiv pe teritoriul Republicii Moldova. Reiterăm că pe teritoriul statului Israel nu au fost autorizate și nici efectuate măsuri speciale de investigație cu participarea Arinei Spătaru.


Citește și : Maia Sandu şi-a vândut stiloul cu 6.000 de euro

Acesteia i-a fost atribuită calitatea de investigator sub acoperire după ce a fost audiată ca martor pe marginea discuțiilor purtate în Israel cu Ilan Șor și a altor detalii despre deplasare”, se arată într-un comunicat oficial.

De asemenea, PA asigură că investigațiile penale pe acest caz se efectuează în limitele legislației procesual-penale, inclusiv cu respectarea tuturor obligațiilor internaționale.

În cadrul unei conferințe de presă, Arina Spătaru a oferit detalii despre ancheta comună SIS-CNA-PA, în urma căreia deputații Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi au fost reținuți.

„Ilan Șor, în conversații directe, mi-a confirmat suportul de care beneficiază din partea Federației Ruse și rolul său direct în deturnarea vectorului proeuropean al R. Moldova. De asemenea, mi-a confirmat că are control asupra unor procurori, judecători și, inclusiv, asupra unor deputați chiar din partidul de guvernare”, a declarat ea.

Citește și : A început marea curăţenie de toamnă în Chişinău

Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan au fost reținuți după ce procurorul general interimar, Ion Munteanu, a cerut în plenul Parlamentului ridicarea imunității celor doi.

Ulterior, președintele PNM a venit cu o declarație în care spune că nu a existat nicio operațiune specială planificată de SIS și PA cu Arina Spătaru, agent sub acoperire împotriva lui Ilan Șor. Potrivit acestuia, „Arina Spătaru s-a legat cu Ilan Șor pentru a-și finanța proiectul politic”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

PAS a stabilit următorii pași privind informarea cetățenilor despre referendumul din octombrie

PAS a stabilit următorii pași privind informarea cetățenilor despre referendumul din octombrie A avut loc ședința Consiliului Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS)....

Chișinăul devine pentru câteva zile centrul financiar internațional

Chișinăul devine pentru câteva zile centrul financiar internațional În această săptămână, Chișinăul devine centrul financiar internațional. Circa 100 de reprezentanți ai băncilor centrale și ai...

A lovit o asistentă medicală cu piciorul în spate și va sta un an după gratii

A lovit o asistentă medicală cu piciorul în spate și va sta un an după gratii Un bărbat de 30 de ani din Chișinău va...

2024 ar putea fi cel mai fierbinte an din istorie

2024 ar putea fi cel mai fierbinte an din istorie Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună iunie din istorie, a afirmat luni serviciul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.