
Procuratura Anticorupție va avea un nou sediu. Acesta se află în centrul capitalei, iar momentan este utilizat de o altă instituție. Declarația a fost făcută de către președintele Parlamentului, Igor Grosu,în cadrul unei emisiuni de la TV8.
Citeşte şi: Dreapta americană îl atacă pe Anthony Fauci în Congres pentru pandemia de COVID-19 – Stiripesurse.md
Igor Grosu a precizat că angajații instituției în care se află sediul identificat pentru Procuratura Anticorupție vor fi „rugați politicos” să elibereze clădirea. Președintele Parlamentului a precizat că sediul se află în centrul capitalei, iar mai multe detalii va oferi Guvernul.
NM a solicitat comentarii din partea Guvernului și a Procuraturii Anticorupție cu privire la amplasarea noului sediu al instituției.
Amintim că, în prezent, Procuratura Anticorupție și CNA au sediu comun. Discuțiile privind un sediu separat pentru Procuratura Anticorupție datează încă din anul 2016.