Procuratura Generală vine cu precizări despre ‘RĂZBOIUL’ lui Dragalin cu Maia Sandu

Pe 2 februarie, Șefa Procuraturii Anticorupție a lansat acuzații grave împotriva Maiei Sandu, precum și lui Dorin Recean și Igor Grosu, acuzându-i de încălcarea flagrantă a Constituției.

Contrar legii supreme a țării și principiului separației puterilor în stat, liderii de vârf ai statului ar fi cerut direct Veronicăi Dragalin să își dea demisia.

Citeşte şi: Două avioane de pasageri s-au ciocnit pe pista aeroportului din Seattle – Stiripesurse.md

Procuratura Generală a transmis că ”nu desfășoară nicio investigație în acest sens. Totodată, vă informăm că, potrivit prevederilor legale, procurorul este independent și se supune numai legii, iar garantul respectării acestui principiu este Consiliul Superior al Procurorilor, care poate interveni în limitele competenței, în cazul în care constată anumite abateri de la această normă”.

Consiliul Superior al Procurorilor nu a oferit nicio opinie referitoare la declarațiile Veronicăi Dragalin. Subiectul nu a fost inclus nici pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a CSP.

Tags: Consiliul Superior al Procurorilor (CSP)Maia SanduProcuratura Generală (PG)Veronica Dragalin
Justiţie