Procurorii anticorupţie cer 30 de zile de arest preventiv pentru Igor Dodon, reţinut cu o zi în urmă

Publicat:

Procurorii anticorupţie au cerut miercuri 30 de zile de arest preventiv pentru fostul preşedinte (prorus) al Republicii Moldova, Igor Dodon, şi cumnatul său, Petru Merineanu, ambii reţinuţi cu o zi în urmă, după mai bine de zece ore de percheziţii, într-un dosar de corupţie, relatează Ziarul Naţional din Chişinău, Deschide.md şi Moldpres, potrivit agerpres

Purtătoarea de cuvânt a procuraturii generale, Mariana Cherpec, a declarat că s-a făcut un demers oficial în acest sens. “Instanţa de judecată sesizată urmează să stabilească data şi ora examinării acestui demers”, a spus ea.


Citește și : America Latină, sub ameninţarea unei crize alimentare, o consecinţă a războiului din Ucraina (ONU)

Igor Dodon, liderul de facto al Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM), considerat un pion al Moscovei la Chişinău, a fost reţinut marţi împreună cu cumnatul său pentru 72 de ore, ambii fiind plasaţi în arestul Direcţiei de poliţie din Chişinău.

În afară de corupţie pasivă, Dodon este acuzat de ‘trădare de patrie’, finanţare ilegală a partidului său (dosarul redeschis privind sacoşa cu bani primită de la controversatul oligarh Vlad Plahotniuc) şi îmbogăţire ilicită.

Şefa interimară a Procuraturii Anticorupţie, Elena Cazacov, a motivat necesitatea reţinerii celor doi prin riscul de a ‘fi distruse probe’. Cumnatul lui Dodon a încercat să distrugă probe, înghiţind o chitanţă ‘care proba tranzacţii cu bunuri imobiliare în valoare de 700.000 de euro’, a indicat ea.

Într-o reacţie la reţinerea lui Igor Dodon, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a declarat miercuri că Moscova va urmări cu atenţie desfăşurarea evenimentelor, afirmând că acest caz ţine de afacerile interne ale Republicii Moldova, potrivit Deschide.md.

Procuratura Anticorupţie continuă acţiunile de urmărire penală în cazul fostului preşedinte Igor Dodon cu mai multe capete de acuzare, în timp ce adepţii acestuia din Partidul Socialiştilor au continuat protestele declanşate marţi, cerând eliberarea fostului lider de partid, informează Radio Chişinău.

Analişti politici de la Chişinău trag un semnal de alarmă şi avertizează că opoziţia (prorusă) va încerca să destabilizeze situaţia din Republica Moldova.

După reţinerea marţi a lui Igor Dodon, câteva sute de simpatizanţi ai socialiştilor au protestat în centrul Chişinăului, cerând eliberarea acestuia, conform postului de radio citat.

Secretarul general al socialiştilor, Vlad Bătrîncea, a denunţat că este vorba despre un dosar politic, conform Radio Chişinău.

Comentatorul politic Nicolae Negru atrage atenţia în acest context asupra declaraţiilor Moscovei referitor la reţinerea lui Igor Dodon, un politician fidel Kremlinului.

Citește și : Premierul din Sri Lanka preia Ministerul Finanţelor pentru a scoate ţara din criza economică

“Kremlinul acţionează demult împotriva actualei guvernări (proeuropene), vedem şi politica preţurilor la gaze, de exemplu. Această reţinere a lui Dodon îi va determina pe ruşi să intensifice aceste presiuni asupra Republicii Moldova. Dacă vor reuşi sau nu, depinde de cetăţenii Republicii Moldova”, a declarat comentatorul citat la Radio Chişinău.

“Aşa-zisa opoziţie va încerca să destabilizeze situaţia. Dar cred că dacă cetăţenilor li se va arăta ce a făcut Igor Dodon, dacă procuratura va fi mai transparentă, nu cred că cetăţenii se vor lăsa atraşi în acest proces de destabilizare a situaţiei”, şi-a exprimat el convingerea.

Fostul deputat Iurie Reniţă, cel care a făcut publice imaginile video în care Igor Dodon este surprins cu o sacoşă de bani pe care i-o oferă fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc, pentru a finanţa partidul, spune că reţinerea lui Igor Dodon şi cercetarea lui în acest dosar trebuia să se întâmple într-un final.

Reniţă susţine că este absolut necesar ca procuratura anticorupţie să respecte legislaţia în astfel de cazuri.

Socialiştii s-au întâlnit miercuri cu şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Janis Mazeiks, cu ambasadorul rus Oleg Vasneţov, cu cel al Turciei, Gürol Sökmensüer, precum şi cu ambasadorul SUA, Kent Logsdon.

Igor Dodon este singurul fost preşedinte cercetat penal în Republica Moldova. Unii jurişti consideră că, dacă în privinţa îmbogăţirii ilicite există suficiente probe, în ceea ce priveşte bănuiala de trădare de patrie contează foarte mult care sunt acuzaţiile formulate împotriva acestuia. În cei 30 de ani de când şi-a proclamat independenţa, în Republica Moldova a existat o singură condamnare pentru trădare de patrie, dar care a fost anulată ulterior, notează Radio Chişinău.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.