X

Procurorii ruşi cer 10 ani de închisoare pentru fostul ministru al economiei

Parchetul rus a cerut luni zece ani de închisoare cu regim sever împotriva fostului ministru al economiei Aleksei Uliukaev, acuzat de corupţie, informează un jurnalist al AFP prezent în sala de audieri, potrivit agerpres.

‘Cer ca Aleksei Uliukaev să fie declarat vinovat şi condamnat la zece ani de închisoare cu regim sever’ şi la plata unei amenzi de 500 de milioane de ruble (circa 7 milioane de euro), a declarat procurorul Boris Neporojnîi.

Aleksei Uliukaev este oficialul guvernamental cu cel mai înalt rang arestat şi adus în faţa justiţiei din Rusia după instalarea la putere a lui Vladimir Putin, în urmă cu 17 ani.

Citeşte şi: ÎNCEPE? Americanii trimit în Coreea sute de avioane militare. Nume de cod: ‘Vigilant Ace’ – VIDEO

Ministru al economiei în perioada 2013-2016, Uliukaev, 61 de ani, este acuzat că a cerut două milioane de dolari de la influentul director general al gigantului petrolier Rosneft, Igor Secin, un apropiat al lui Putin, în schimbul unei autorizaţii pentru vânzarea către Rosneft a părţii pe care statul o deţinea în cadrul producătorului petrolier Başneft.

‘Vinovăţia sa în ceea ce priveşte obţinerea de mită a fost pe deplin demonstrată’, a afirmat procurorul.

Arestat în noiembrie 2016, Uliukaev a fost prins în flagrant delict, pe cale să primească mită, potrivit anchetatorilor.

Plasat de atunci în arest la domiciliu, Aleksei Uliukaev neagă acuzaţiile şi afirmă că a crezut că sacoşa de 22 kg care i s-a dat conţinea vin de calitate superioară.

Procurorul a calificat drept ‘absurde’ aceste explicaţii ale lui Uliukaev şi a estimat că arestatul ‘a abuzat de puterea sa’, ‘a dezonorat autorităţile ruse’ şi ‘a subminat încrederea în ele’. Potrivit lui Neporojnîi, fostul ministru nu doar că ‘nu avea dificultăţi financiare, ci ducea o viaţă de huzur’.

Citeşte şi: Veste BOMBĂ din Yemen. Fostul preşedinte Ali Abdallah Saleh a fost UCIS – VIDEO

La rândul său, Timofei Gridnev, avocatul lui Uliukaev a cerut achitarea fostului ministru, subliniind că acesta nu putea cere bani de la Secin pentru că nu avea niciun cuvânt de spus în afacerea privind privatizarea Başneft.

Arestarea surprinzătoare, la sfârşitul lui 2016, a fostului ministru în birourile Rosneft a provocat o undă de şoc în mediile liberale ruse. Dacă înalţi funcţionari sunt arestaţi în mod regulat pentru afaceri de corupţie mediatizate, aceasta este prima arestare a unui ministru în exerciţiu după destrămarea Uniunii Sovietice.

Uliukaev s-a opus multă vreme vânzării părţii Başneft către Rosneft, însă aceasta s-a finalizat în final, după ce a obţinut susţinerea lui Vladimir Putin. Această operaţiune a fost cea mai mare cesiune de active realizată în 2016 de statul rus, care dorea să-şi alimenteze bugetul subminat de prăbuşirea preţului petrolului.

Tags: Aleksei UliukaevBaşneftBoris NeporojnîiRosneftrusiaTimofei GridnevVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei