Procurorii ruși cer 14 ani de temniță pentru norvegianul acuzat de spionaj

Publicat:

Parchetul rus a cerut marţi o sentinţă de 14 ani de închisoare pentru un pensionar norvegian suspectat că a cules informaţii despre submarinele nucleare ruseşti, un dosar care a generat tensiuni între Rusia şi Norvegia, transmite AFP, potrivit agerpres.

Procuroarea Milana Digaieva, citată de agenţia Interfax, a precizat că a solicitat ca respectiva pedeapsă să fie executată într-o închisoare cu regim sever.


Citeşte şi: Secţiile de votare din Israel au fost DESCHISE

Verdictul va fi pronunţat pe 16 aprilie, a spus ea.

Frode Berg, 63 de ani, un pensionar care lucrase în trecut pentru o agenţie guvernamentală norvegiană însărcinată să supravegheze respectarea acordului de frontieră între Norvegia şi Rusia, a fost arestat în decembrie 2017.

Judecat cu uşile închise, norvegianul, care riscă 20 de ani de închisoare, respinge acuzaţiile formulate împotriva sa.

În decembrie 2018, un fost poliţist rus, acuzat că i-ar fi transmis informaţii, a fost condamnat de un tribunal moscovit la 13 ani de muncă silnică.

Citeşte şi: Roma se pregăteşte să recunoască genocidul armean. Turcia l-a convocat de urgenţă pe ambasadorul italian

Potrivit acuzării, Frode Berg a colectat informaţii despre submarinele nucleare din flota rusă, primite de la un angajat al unei companii din Apărare.

Berg a admis că a ajutat serviciile norvegiene, făcând oficiul de curier în mai multe rânduri, dar dă asigurări că el nu ştia ceea ce transporta şi “nu a înţeles că este vorba de tentative de spionaj norvegiene”, a indicat avocatul său norvegian, Brynjulf Risnes.

Detenţia lui Berg a provocat tensiuni între Rusia şi Norvegia, ţări care au o scurtă frontieră terestră şi în general au relaţii de bună vecinătate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.