X

Procurorii ucraineni anticorupţie au finalizat ancheta împotriva fostului şef al fiscului

Procurorii ucraineni anticorupţie au finalizat şi au trimis către instanţa de judecată dosarul fostului şef al Serviciului Fiscal de Stat (SFS), Roman Nasirov, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Comunicatul emis miercuri de Biroul naţional anticorupţie (NABU) nu conţine numele lui Nasirov, dar detaliile descrise arată clar că se face referire la cazul său.

Citește și :  Ungaria, criticată în raportul Freedom House privind starea democraţiei în ţările din Europa de Est

Nasirov, în vârstă de 44 de ani, ar fi oficialul ucrainean de rangul cel mai înalt care ar fi judecat pentru corupţie de când Ucraina a început o campanie anticorupţie în contextul eforturilor de a adera la Uniunea Europeană.

Ancheta împotriva lui Nasirov a fost deschisă în 2017, când acesta a încetat să mai fie şeful SFS.

Nasirov a negat că ar fi comis nereguli.

În comunicatul online, NABU afirmă că, împreună cu Procurorul special anticorupţie (SAP), a finalizat ancheta cu privire la acuzaţii de corupţie împotriva unui fost şef al SFS şi a unui consilier.

‘Ancheta a stabilit până acum că şeful SFS (2015-2016) a primit beneficii ilegale de 5,5 milioane de dolari şi peste 21 milioane de euro ca venituri ilegale din restituiri de VAT către holdinguri agricole’, se precizează în comunicat.

Citește și : Boris Johnson este vizat de noi acuzaţii de încălcare a regulilor anti-COVID-19

 

Tot în cadrul măsurilor de a combate corupţia, chiar în timp ce luptă împotriva forţelor ruse, Ucraina l-a plasat pe fostul preşedinte al Curţii Supreme în detenţie preventivă săptămâna trecută, într-o anchetă referitoare la o mită de 2,7 milioane de dolari.

Tags: NABURoman NasirovSAPSFSuniunea europeana
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina