Procurorul general al R.Moldova A DEMISIONAT

Publicat:

Procurorul general al Republicii Moldova, Eduard Harunjen, și-a anunțat joi demisia din funcție, spunând că instituția pe care a condus-o a fost supusă în ultimele zile unui atac fără precedent, relatează site-ul Unimedia, potrivit mediafax.

Eduard Harunjen a trimis un mesaj prin care și-a anunțat demisia din funcție. Fostul Procuror spune că instituția pe care a condus-o a fost supusă în ultimele zile unui atac fără precedent și speră că gestul său „să oprească atacurile furibunde asupra instituției, procurorii să fie lăsați să lucreze, să poată finaliza dosarele la care lucrează, inclusiv cele de răsunet, care îi vizează pe unii din zona politicului”.


Citește și: URGIE în paradisul Greciei: Doi turiști români AU MURIT! – VIDEO

Harunjen critică dur hotărârea Parlamentului și spune că pleacă „întru curmarea riscurilor de ordin juridic provocate de hotărârea de marți a Parlamentului, una evident ilegală și anticonstituțională, dar și pentru a proteja imaginea Procuraturii Generale și munca întregului corp de procurori, îmi anunț demisia în temeiul literei a) alineatul 1) articolul 58 al legii Nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură”.

”Ultimele zile au fost cele mai zbuciumate din istoria Procuraturii Republicii Moldova. După o perioadă de 3 ani de muncă titanică de reformare, împreună cu partenerii noștri occidentali, datorită căreia am obținut o instituție a procuraturii cu adevărat funcțională, care, în pofida contestațiilor de ultima oră, lucrează în interesul cetățeanului Republicii Moldova și nu a politicienilor, cu regret asistăm la o perioadă în care anumiți politicieni încearcă să-și subordoneze politic procuratura”, a declarat Eduard Harunjen.

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat pe Facebook în urma demisiei procurorului general că acesta va trebui să răspundă pentru tot ce a făcut sau nu a făcut cât a fost la cârma Procuraturii Generale.

Citește și: Iranul a încercat să intercepteze un petrolier britanic în Golful Persic

”Chiar dacă și-a depus demisia, Harunjen va trebui să răspundă pentru tot ce a făcut sau nu a făcut cât a fost la cârma Procuraturii Generale. Pentru dosarele politice la intentarea cărora a contribuit, pentru inacțiunea în ceea ce privește lichidarea schemelor infracționale comise de oamenii regimului, pentru lipsa de progres în recuperarea banilor furați și în pedepsirea făptașilor furtului bancar, pentru deposedarea de afaceri a celor care spuneau “nu” regimului, pentru multe alte fărădelegi comise de el personal și procurorii din subordine”, a transmis Sandu.

”Precum am mai spus, următorul Procuror General trebuie să fie o persoană integră și independentă atât de politic, cât și de orice grupuri de interese, care ar fi în măsură să-i tragă la răspundere pe toți cei care au furat din banii publici, cât și să înceapă un proces veritabil de reformă a procuraturii. Nu avem dreptul să greșim încă o dată”, a adăugat aceasta.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă a fost arestată în Rusia pentru proxenetism

O moldoveancă a fost arestată în Rusia pentru proxenetism O femeie de 41 din R.Moldova a fost reținută în regiunea Leningrad din Rusia, fiind învinuită...

Medicii din Diaspora sunt chemaţi să lucreze în spitalele din ţara natală

Medicii din Diaspora sunt chemaţi să lucreze în spitalele din ţara natală Medicii originari din R. Moldova, care își desfășoară activitatea în instituțiile medicale de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia Poliția a fost alertată de rudele tânărului, iar serviciile specializate au intervenit imediat la fata locului, scrie presa...

Un moldovean a atacat cu cuţitul mai multe persoane în Italia. Una dintre victime a murit!

Un moldovean a atacat cu cuţitul mai multe persoane în Italia. Una dintre victime a murit! Un bărbat din R.Moldova a fost reținut de polițiștii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.