X

Procurorul general al SUA, acuzat că a minţit în faţa Congresului

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, l-a acuzat pe procurorul general William Barr că a minţit în faţa Congresului, scrie BBC, scrie News.ro .

Comentariile sale vin la o zi după mărturia lui Barr în faţa unui comitet al Senatului privind raportul procurorului special Robert Mueller despre amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016.

Citește și : Moscova i-a cerut lui Maduro să nu părăsească Venezuela (Lavrov)

Barr a fost chestionat cu privire la decizia sa de a-l considera nevinovat pe preşedintele Donald Trump privind acuzaţiile de obstrucţionare a justiţiei.

Barr a refuzat să depună mărturie şi în faţa comitetului judiciar al Camerei Reprezentanţilor.

„A minţit Congresul. Şi dacă oricine altcineva ar fi făcut acest lucru, ar fi considerat o infracţiune. Nimeni nu este mai presus de lege”, a adăugat Pelosi.

Acuzaţiile lui Pelosi fac referire la faptul că Barr a afirmat că nu era la curent cu plângerile procurorului Mueller cu privire la felul în care el a prezentat raportul său. Mueller i-a transmis o scrisoare lui Barr în care se plângea de lipsa unui context.

„Nu a fost vorba de probleme tehnice. Procurorul general al SUA nu a spus adevărul Congresului Statelor Unite. Aceasta este o infracţiune”, a declarat Pelosi.

„Atacul fără nicio bază la adresa procurorului general este necugetat, iresponsabil şi fals”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Justiţie, Kerri Kupec.

Citește și : Viktor Orban va fi primit de Donald Trump, la Washington

Tags: congresDonald TrumpNancy PelosiSUAWilliam Barr
Categorii: Știrile zilei