Procurorul general al Ucrainei a demisionat după moartea unei tinere activiste, atacată cu acid

Publicat:

Procurorul general al Ucrainei, Iuri Luţenko, şi-a depus marţi demisia după moartea unei militante anticorupţie în urma unui atac cu acid, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Voi prezenta astăzi o cerere de demisie preşedintelui’ pentru a arăta că ‘nimeni nu se agaţă de putere’, a declarat procurorul general Iuri Luţenko în faţa deputaţilor, cerându-le să ‘examineze această chestiune’ în cursul acestei săptămâni.


Citeşte şi: Incident între avioane din SUA și Rusia deasupra Mării Negre – VIDEO

Potrivit legii ucrainene, procurorul general îşi prezintă demisia şefului statului, care o înaintează apoi Parlamentului spre aprobare. Preşedintele Petro Poroşenko nu a anunţat nimic în legătură cu intenţiile sale.

Iuri Luţenko, în funcţie din 2016, a calificat drept o ‘campanie de comunicare’ acuzaţiile împotriva puterii care s-au intensificat după decesul Katerinei Gandziuk, 33 de ani, aceasta numărându-se printre câţiva zeci de militanţi ucraineni agresaţi în ultimele luni.

Societatea civilă şi politicieni acuză autorităţile că încurajează astfel de atacuri nefăcând nimic pentru a-i pedepsi pe făptaşi.

Militantă şi consilieră a primarului din Herson (sud), Katerina Gandziuk, a denunţat corupţia în cadrul filialei regionale a Ministerului de Interne ucrainean şi a fost atacată la sfârşitul lunii iulie, când un necunoscut a aruncat asupra ei aproape un litru de acid sulfuric.

Citeşte şi: După 2 ani de la alegerea lui Trump, americanii sunt chemaţi la vot

Ea a fost spitalizată în stare “gravă”, cu arsuri pe mai mult de 30% din suprafaţa corpului său.

Potrivit vesti.ukr, Katerina Gandziuk a decedat în urma unui cheag de sânge, după o serie de intervenţii chirurgicale la care a fost supusă în urma atacului.

Moartea sa a creat un şoc în Ucraina şi printre partenerii occidentali ai Kievului. Uniunea Europeană şi Statele Unite au cerut autorităţilor ucrainene să pună capăt atacurilor împotriva societăţii civile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.