X

Procurorul şef al CPI, preocupat de situaţia din Afganistan, evocă crime şi execuţii drept represalii

Procurorul şef al Curţii Penale Internaţionale (CPI) s-a declarat marţi în mod special preocupat de situaţia din Afganistan, evocând crime şi execuţii drept represalii, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Urmăresc îndeaproape evenimentele din Afganistan şi sunt în mod special preocupat de semnalări recente care fac referire la o escaladare a violenţei în ţară”, a declarat într-un comunicat Karim Khan, evocând crime “care ar putea ţine de încălcări ale dreptului internaţional umanitar cu privire la Statutul de la Roma”, se mai menţionează în text.

Citește și : Pompierii greci se chinuie să lichideze un incendiu care bate la porţile Atenei

“Aceste sesizări fac în special referire la alegaţii de execuţii extrajudiciare drept represalii, care ar fi vizat deţinuţi şi indivizi care s-au predat, de persecuţii la adresa femeilor şi fetelor, de crime împotriva copiilor şi alte infracţiuni care afectează populaţia civilă în ansamblul său”, a adăugat Karim Khan.

“Îndemn toate părţile angrenate în ostilităţi să-şi respecte pe deplin obligaţiile, în virtutea dreptului internaţional umanitar, în special veghind la protecţia civililor”, a mai spus procurorul, care s-a declarat “gata să angajeze un dialog cu toate părţile”.

Citește și : Şeful talibanilor impune ORDINEA şi DISCIPLINA la Kabul! Ordinul dat este clar

“Biroul meu va continua să supravegheze situaţia din Afganistan şi va lua măsurile care se impun”, a adăugat el.

CPI, care are sediul la Haga, în Ţările de Jos, a decis de altfel în apel, în martie 2020, să deschidă o anchetă pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii în Afganistan. Este vorba în special de alegaţii de crime de război comise de soldaţi americani, notează AFP.

Tags: AfganistanCPIHagaKarim Khan
Categorii: Diaspora