Procurorul şef al Curţii Penale Internaţionale a trimis în Ucraina cea mai mare echipă de anchetatori desfăşurată vreodată

Publicat:

Procurorul şef al Curţii Penale Internaţionale (CPI) a anunţat marţi desfăşurarea în Ucraina a unei echipe de 42 de anchetatori şi experţi, cea mai mare misiune în termeni de efectiv trimisă vreodată în teren, pentru a ancheta crimele comise în timpul invaziei ruse, relatează AFP, potrivit agerpres

“Confirm astăzi că biroul meu a trimis o echipă formată din 42 de anchetatori, experţi în criminalistică şi alt personal de sprijin în Ucraina”, a declarat într-un comunicat Karim Khan, adăugând că este vorba despre “cea mai importantă misiune în termeni de efectiv trimisă vreodată în teren o singură dată”.


Citește și : Putin: Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO nu este o problemă pentru Rusia

Procurorul CPI, instanţă creată în 2002 pentru a judeca cele mai grave crime comise în lume, a deschis pe 3 martie o anchetă asupra acuzaţiilor de crime de război şi de crime împotriva umanităţii în Ucraina, după ce a primit undă verde din partea celor aproape 40 de state părţi.

Karim Khan s-a deplasat în Ucraina în aprilie, în special la periferia Kievului, la Bucea, unde cel puţin 20 de cadavre au fost descoperite pe 2 aprilie.

“Datorită desfăşurării unei echipe de anchetatori, vom fi mai bine plasaţi pentru a exploata pistele şi a aduna mărturii privind atacuri militare care ar putea fi constitutive unor crime vizate în Statutul de la Roma”, tratatul fondator al CPI, a declarat el.

Citește și : Germania menţine OBLIGATIVITATEA măştii în aeroporturi şi aeronave

Khan a mulţumit de altfel guvernului olandez pentru cooperarea sa, prin desfăşurarea unui “număr important de experţi naţionali” în sprijinul misiunii CPI, cu sediul la Haga, în Ţările de Jos.

“Activităţile noastre în materie de anchetă şi de criminalistică în teren vor câştiga în eficacitate datorită acestei colaborări”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Lukaşenko acuză Ucraina că a lansat drone către Rusia prin spaţiul aerian belarus

Lukaşenko acuză Ucraina că a lansat drone către Rusia prin spaţiul aerian belarus Apărarea antiaeriană din Belarus au distrus vineri mai multe ţinte în spaţiul...

Un condamnat în dosarul asasinării opozantului Nemţov, eliberat din închisoare pentru a lupta în Ucraina

Un condamnat în dosarul asasinării opozantului Nemţov, eliberat din închisoare pentru a lupta în Ucraina Un bărbat condamnat pentru asasinarea politicianului rus de opoziţie rus...

Parlamentul din Irak vrea să dea o lege care permite căsătoria fetelor de la 9 ani

Parlamentul din Irak vrea să dea o lege care permite căsătoria fetelor de la 9 ani Un proiect de lege care ar permite căsătoria fetelor...

Un nou pachet de ajutoare americane în valoare de 125 de milioane de dolari pentru Ucraina

Un nou pachet de ajutoare americane în valoare de 125 de milioane de dolari pentru Ucraina Departamentul american al Apărării a anunţat acordarea de asistenţă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.