Procurorul-şef al TPIY şi-a anunţat demisia

Publicat:

Procurorul-şef al tribunalului special creat pentru judecarea crimelor comise la finalul anilor ’90 în Kosovo, David Schwendiman (foto), a anunţat că va demisiona la 31 martie, întrucât mandatul său de trei ani în serviciul extern al Departamentului de Stat al SUA nu poate fi reînnoit, transmite vineri Reuters, potrivit agerpres.

Tribunalul respectiv, compus din judecători internaţionali şi finanţat de Uniunea Europeană, este o instanţă de drept kosovar, instalată la Haga pentru a se putea asigura protecţia martorilor şi independenţa de factorul politic.


Citeşte şi: Gemenii terorişti. Un profesor şi fratele lui, acuzaţi de fabricarea unei bombe la New York

”Nicio persoană vinovată de crime nu trebuie să creadă că plecarea mea va duce la o lipsă de angajament în investigaţii. Cel care îmi va succeda va fi la fel de hotărât să îşi facă munca în mod corect şi cât mai rapid posibil”, a explicat joi Schwendiman.

Totuşi, mai mulţi experţi au estimat că va dificil de găsit un înlocuitor pentru David Schwendiman, care a condus mai mulţi ani anchetele referitoare la posibilele atrocităţi comise în Kosovo.

”Indubitabil, plecarea sa va fi un obstacol”, a spus Iva Vukusic, expert în studierea crimelor de război la Universitatea din Utrecht. ”Ceea ce are nevoie instituţia este stabilitate, pentru a putea fi pregătită să pună sub acuzare, în contexul în care se confruntă cu atacuri din partea anumitor politicieni din Kosovo”, a adăugat Vukusic.

După demisia lui Schwendiman şi până la desemnarea unui titular al postului acesta va fi ocupat de Kwai Hong Ip, adjunctul procurorului-şef al tribunalului special pentru crimele comise în Kosovo în perioada 1998-2000.

Citeşte şi: Un distrugător rus a luat foc în portul din Vladivostok – VIDEO

Kosovo şi-a declarat independenţa de Serbia în februarie 2008, la aproape un deceniu după campania de bombardamente a NATO contra forţelor sârbe, în ceea ce Occidentul consideră a fi fost un răspuns la atrocităţile contra etnicilor albanezi din Kosovo, în timpul conflictului dintre armata sârbă şi formaţiunea paramilitară Armata de Eliberare a Kosovo (UCK).

Deşi crimele forţelor sârbe au fost judecate de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY), faptele comise de UCK nu au fost, în cea mai mare parte, acoperite de activitatea TPIY.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.