Procurorul special anticorupţie al Macedoniei de Nord, arestat într-un caz de extorcare de fonduri

Procurorul special al Macedoniei de Nord responsabil cu anchetarea cazurilor de crimă organizată, Katica Janeva, a fost arestată miercuri sub acuzaţia de corupţie, a anunţat procurorul-şef Ljubomir Joveski într-o conferinţă de presă la Skopje, transmite dpa, potrivit agerpres.

Conform agenţiei Mak Press, poliţia a întreprins de asemenea o percheziţie la biroul procurorului special.

Citește și : Contactele ‘la nivel foarte înalt’ între SUA şi Venezuela vizează ‘îndepărtarea’ lui Maduro

Katica Janeva a fost implicată într-un caz de extorcare a unui bogat om de afaceri nord-macedonean, Orce Kamcev, ce era acuzat de corupţie şi spălare de bani.

Marţi, Janeva a fost chestionată de colegii săi timp de patru ore, dar a fost lăsată în libertate.

Numele său a apărut în ceea ce a fost prezentat ca fiind înregistrarea unor discuţii în care oamenii de afaceri Bojan Jovanovski şi Zoran Milevski îi promiteau lui Kamcev, în schimbul unor sume de bani, să-şi folosească relaţiile cu biroul condus de Janeva pentru a-i obţine achitarea sau o pedeapsă mai uşoară. Cei doi au fost arestaţi pentru că au primit 1,5 milioane de euro de la Kamcev.

Într-una din înregistrări, o voce de femeie este auzită spunând: ‘Totul va fi OK’. Katica Janeva a confirmat că vocea îi aparţine.

Anchetatorii au confiscat telefoanele Katicei Janeva după ce conversaţiile au apărut în cotidianul italian La Verita.

Activitatea biroului condus de Janeva a dus la condamnarea fostului prim-ministru Nikola Gruevski, care s-a refugiat în Ungaria anul trecut înainte de a începe executarea sentinţei.

Citește și : Angela Merkel va discuta cu Boris Johnson despre un Brexit cu cât mai puţine fricţiuni

Recentul scandal a dat însă o grea lovitură instituţiei procurorului special, creată în 2015 pentru a combate corupţia endemică, dar şi guvernului condus de Zoran Zaev, care aştepta începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, după ce a pus capăt în acest an disputei diplomatice cu Grecia cu privire la numele ţării.

Decizia de lansare a negocierilor a fost amânată însă din cauza îngrijorărilor unor state influente din UE în legătura cu sistemul de justiţie al fostei republici iugoslave.

This post was last modified on 21/08/2019 18:43 18:43

Tags: Katica JanevaLjubomir JoveskiNikola Gruevskipălare de baniSkopjeUngariaZoran Milevski
Categorii: Diaspora