
La strugurii tehnici și cei de masă se prognozează o roadă cu 25 la sută mai mare, comparativ cu anul trecut. Nivelul recoltei s-ar putea apropia de 150 de mii de tone, dintre care, 100 de mii de tone ar urma să ajungă pe piața externă, potrivit agrotv.
GHEORGHE GABERI, director Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Struguri:
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
,, La strugurii tehnici și cei de masa se prognozează o roadă mai bună comparativ cu anul trecut. La Ministerul Agriculturii a fost convocat Consiliul pe produs, strugure, unde s-au făcut investigațiile în urma căror s-a constatat că roada poate fi mai mare, până la 25 la sută față de anul trecut. Anual noi recoltăm peste 100 mii de tone de struguri de masă, cel mai mult am exportat în 2023 unde am exportat 84,5 mii de tone, cealaltă cantitate a fost consumată pe piața locală, iar o altă bună parte au fost trimiși la procesare industrială, deoarece nu corespunde parametrilor a strugurilor de masă pentru consum în stare proaspătă.”
Totuși, nu toți producătorii de struguri se pot lăuda cu roadă bună. În special este vorba despre plantațiile fără sisteme de irigație, a precizat președintele Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Struguri, Gheorghe Gaberi.
GHEORGHE GABERI, director Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Struguri:
,, A fost un an destul de complicat, comparative cu un an bun starea fitosanitară a plantațiilor este bună, iar seceta a influențat foarte serios atât volume cât și calitate roadei acolo unde nu există sistem de irigație. Noi încă exploatăm plantații semi-intensive depășite deja de timp.”
O parte dintre plantații au fost deja recoltate, în special cele cu soiuri timpurii. În același timp, soiul Moldova rămâne dominant în sectorul vitivinicol, ocupând circa 90 la sută din suprafață.
GHEORGHE GABERI, director Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Struguri:
,, Avem deja plantații unde s-a finalizat recoltarea, strugurii de soiuri timpurii. Trebuie să menționez că în structura plantațiilor soiul Moldova ocupă circa 90 la sută din suprafață. Este un lucru bun, deoarece soiul Moldova este foarte cunoscut pe toate piețele de desfacere a strugurilor, dar cu părere de rău noi exportăm încă cantități mici în lunile august-septembrie, până atunci soiul Moldova se coace, deoarece este un soi tardiv. Ulterior, suntem nevoiți într-un termen foarte scurt să recoltăm toată roada, să o depozităm în depozite frigorifice, să păstrăm și să vindem la export până în lunile februarie, chiar și martie. “
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Anual, Republica Moldova recoltează peste 100 mii de tone de struguri de masă, cel mai mult fiind exportat în 2023 – 84,5 mii de tone. Restul cantității a fost consumată pe piața locală sau procesată industrial, deoarece nu corespundea parametrilor pentru consum în stare proaspătă.
În ultimul deceniu, Republica Moldova a exportat struguri în 55 de țări, iar anual ajung pe piețele internaționale circa 30–34 de destinații.
This post was last modified on 23/09/2025 17:12 17:12