Producția de vin a Franței ar urma să scadă în acest an cu 18% față de 2023

Publicat:

Producția de vin a Franței ar urma să scadă în acest an cu 18% față de 2023

Vremea nefavorabilă a afectat producţia de vin a Franţei, care potrivit estimărilor publicate vineri de Ministerul Agriculturii de la Paris, ar urma să se reducă până la 39,3 milioane hectolitri în acest an, cu 18% mai puţin decât cea de anul trecut, informează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Cifra avansată vineri de Ministerul Agriculturii de la Paris este una sub estimările iniţiale publicate luna trecută, conform cărora producţia din acest an urma să se situeze undeva între 40 şi 43 milioane de hectolitri. Noua estimare revizuită este cu 11% sub media din ultimii cinci ani, care este de 44,2 milioane hectolitri. Un hectolitru este echivalent cu 100 de litri sau aproximativ 133 de sticle standard de vin, potrivit stiripesurse.


Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului francez al Agriculturii, producţia de vin a scăzut în special în regiunile Jura, Charentes, Val de Loire şi Beaujolais-Bourgogne.

“Acest declin se datorează unor condiţii climatice deosebit de nefavorabile, care au redus producţia potenţială în aproape toate regiunile viticole”, a precizat Ministerului francez al Agriculturii.

La fel ca şi alte culturi, precum cerealele, strugurii au avut şi ei de suferit de pe urma ploilor abundente care au căzut în Franţa în ultimele 12 luni. Excesul de umezeală a ajutat la răspândirea bolilor în vii, a subliniat Ministerul francez al Agriculturii. În plus, multe culturi de viţă de vie au avut de suferit de pe urma unui fenomen de polenizare deficitară, tot din cauza ploilor în perioada de înflorire.

Vinul este cel mai important produs agricol al Franţei şi în mod normal Franţa, Spania şi Italia concurează pentru titlul de cel mai mare producător mondial de vin. Însă sectorul se confruntă cu scăderea consumului intern, fenomen care a lovit unele importante pentru producţia de vin, cum este Bordeaux, contribuind la protestele recente ale fermierilor.

Viticultorii din regiunea Bordeaux au acceptat, anul trecut, să defrişeze o suprafaţă de 8.000 de hectare de viţă de vie în 2024, pentru a răspunde la diminuarea consumului. Aceste defrişări, combinate cu pierderile din cauza fenomenului de polenizare deficitară, mucegai şi grindină, ar urma să conducă în acest an la o diminuare a producţiei de vin cu aproape 10%, comparativ cu situaţia din 2023.

În ceea ce priveşte regiunea Champagne, Ministerul francez al Agriculturii se aşteaptă ca producţia de vin să fie cu 16% mai mică decât în 2023, afectată de asemenea de boli, îngheţ şi secetă.

Producătorii de şampanie au anunţat încă din luna iulie că vor reduce numărul de struguri recoltaţi în acest an, după ce vânzările de acest tip de vin au scăzut cu peste 15% în primul semestru al acestui an.

Citește și: Vladimir Zelenski: Ucraina are ”nevoie de o nouă energie” după doi ani şi jumătate de război cu Rusia

În regiune Charentes, a doua cea mai mare regiune viticolă din Franţa, după Languedoc-Roussillon, producţia de vin ar urma să înregistreze în acest an o contracţie record de 35%, comparativ cu producţia record din 2023, motivul fiind polenizarea deficitară din cauza umezelii, a subliniat Ministerului francez al Agriculturii.

Scăderea producţiei de vin intervine pe fondul diminuării consumului în Franţa. În perioada 1 ianuarie -11 august anul curent, vânzările de vin în supermarketuri au scăzut cu peste 5%, cu o diminuare de 8,5% a volumelor la vinurile roşii şi una de aproape 6% la vinurile rose, în timp ce vânzările de vinuri albe sunt aproape la fel, a anunţat anterior organismul public FranceAgriMer.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

„Dialog între generații”, o nouă ediție a spectacolelor muzicale pentru persoanele de vârsta a treia

„Dialog între generații”, o nouă ediție a spectacolelor muzicale pentru persoanele de vârsta a treia Astăzi, orele 15:00-19:00, persoanele de vârsta a treia sunt invitate...

Bilanţul atacului rusesc asupra oraşului ucrainean Poltava a ajuns la 58 de morţi

  Bilanţul atacului rusesc asupra oraşului ucrainean Poltava a ajuns la 58 de morţi Trei persoane, care au fost rănite în atacul rusesc asupra oraşului Poltava...

Pe 17 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satul Popeștii de Jos, raionul Drochia

Pe 17 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satul Popeștii de Jos, raionul Drochia Comisia Electorală Centrală a stabilit pentru data de 17 noiembrie 2024, organizarea...

Ce face ‘drona dragon’, noua armă cu termit concepută de Ucraina?

Ce face 'drona dragon', noua armă cu termit concepută de Ucraina? Armata lui Volodimir Zelenski a confirmat săptămâna aceasta că a folosit „drone dragon” împotriva...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.