X

Producţia serialului ‘The Crown’ ar putea fi sistată temporar după moartea reginei Elisabeta a II-a

Producţia serialului Netflix ”The Crown” ar putea fi sistată temporar după moartea reginei Elisabeta a II-a, informează DPA., potrivit agerpres.  

Site-ul Deadline, specializat în ştiri de la Hollywood , a relatat joi că Peter Morgan, scenaristul şi unul dintre creatorii acestui serial dramatic de epocă recompensat cu numeroase premii Emmy, estimează suspendarea temporară a producţie la sezonul 6 ”în semn de respect” pentru suferinţa familiei regale.

Citește și :  Regina Elisabeta a ll- a a murit

”The Crown’ este o scrisoare de dragoste pentru ea (regina Elisabeta a II-a, n.red) şi nu am nimic în plus de spus acum, doar tăcere şi respect”, a declarat el pentru Deadline într-un e-mail. ”Preconizez de asemenea că o să oprim filmările în semn de respect”.

Morgan nu a precizat perioada exactă cât va fi suspendată producţia.

Regina Elisabeta a II-a, monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Marii Britanii, a murit joi, la reşedinţa de vară din Scoţia, la vârsta de 96 de ani.

Regretata suverană a fost una dintre cele mai importante figuri din ”The Crown”, serial lansat în 2016. Claire Foy a întruchipat-o pe tânăra regina Elisabeta a II-a în primele două sezoane ale serialului. Rolul a fost preluat apoi de Olivia Colman, care a portretizat-o pe regină în sezoanele 3 şi 4. Imelda Staunton continuă portretul suveranei odată cu sezonul 5 din ”The Crown”, care va fi difuzat în noiembrie.

Morgan, care a semnat şi scenariul lungmetrajului nominalizat la Oscar ”The Queen”, cu Helen Mirren în rolul titular, nu a fost singura personalitate de film şi televiziune din Marea Britanie care a deplâns moartea reginei Elisabetei a II-a.

Citește și : Salve de tun trase în toată Marea Britanie în semn de omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a

Mirren, care a fost recompensată cu Oscar pentru portretizarea reginei, a scris pe Instagram: ”Sunt mândră să fiu o elisabetană. Plângem o femeie care, cu sau fără coroană, a fost întruchiparea nobleţii”.

Printre celebrităţile britanice care i-au adus un ultim omagiu reginei s-au mai numărat Elton John, Mick Jagger, Twiggy Lawson şi Victoria Beckham.

 

Tags: DeadlineElisabeta a II-aHollywoodserialThe Crown
Categorii: Diaspora