X

Profesorii fără ‘certificat verde’ din Israel nu vor mai putea preda începând cu 3 octombrie

Profesorii din Israel care nu pot prezenta aşa-numitul “‘green pass” (certificat verde) şi care nu doresc, de asemenea, să fie testaţi pentru coronavirus nu vor mai putea predea începând cu data de 3 octombrie, relatează dpa, potrivit agerpres.  

Certificatul verde atestă că o persoană a fost vaccinată sau s-a vindecat de COVID-19.

Citește și : UE spune că riscurile pentru libertatea presei persistă în Polonia

De asemenea, cadrelor didactice nu li se va permite să ţină cursuri online şi nici nu vor primi salariu, a declarat joi o purtătoare de cuvânt a Ministerului Educaţiei.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, începând cu 3 octombrie certificatele verzi vor fi valabile doar şase luni după a doua vaccinare. După aceea, persoanele în cauză trebuie să primească o a treia doză de vaccin anti-COVID-19.

Israelul încearcă să crească rata de vaccinare stagnantă şi să ajungă la scepticii privind imunizarea, ca urmare a creşterii numărului de cazuri de infectare cu coronavirus.

Citește și : Acuzat de tentativă de VIOL, un indian este obligat acum să spele şi să calce rufele tuturor femeilor din satul său

Ministerul Sănătăţii din Israel a raportat joi 5.921 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore.

Până în prezent, în jur de 60% din cei 9,4 milioane de locuitori au fost complet vaccinaţi şi puţin sub 34% au primit a treia doză de vaccin anti-COVID.

Tags: covid-19Green Passisraelvaccin
Categorii: Sinteze