Profesorii începători și cei stagiari vor avea mentori

Publicat:

Profesorii începători și cei stagiari vor avea mentori

Cadrele didactice debutante și stagiarii din instituțiile de învățământ general din Republica Moldova vor avea parte de un program de ghidare la locul de muncă. Este vorba despre mentori, care îi vor ghida în activitatea profesională.

Citeşte şi: Demisii în serie înainte de o nouă remaniere guvernamentală în Ucraina – Stiripesurse.md


Un Regulament cu privire la activitatea de mentorat a fost aprobat astăzi, de Cabinetul de miniștri

„Scopul aplicării acestui program este de a facilita integrarea profesională a noilor angajați din sistemul de învățământ. Va fi susținută dezvoltarea continuă a competențelor profesionale și personale ale cadrelor didactice și manageriale, va fi promovată inovația și leadershipul în educație, precum și asigurată starea de bine la locul de muncă și, respectiv, progresul elevilor în învățare”, se menționează în nota de informare a proiectului.

Profesorii începători și cei stagiari vor avea mentori

Potrivit proiectului, activitatea de mentorat se va desfășura sub următoarele forme: mentoratul de practică, mentoratul de inserție profesională și mentoratul de dezvoltare profesională la locul de muncă. Pentru a deveni mentor, persoanele trebuie să dețină calificări specifice și experiență profesională corespunzătoare. Condițiile variază în funcție de nivelul de mentorat (național, regional sau instituțional) și includ absolvirea unor programe de formare specializate, promovarea evaluărilor și obținerea certificatelor necesare.

Activitatea mentorilor va fi evaluată în baza metodologiei elaborate de Institutul Național pentru Educație și Leadership.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

‘Cartea verde’ digitală, obligatorie din 1 ianuarie 2025 pentru șoferii moldoveni

'Cartea verde' digitală, obligatorie din 1 ianuarie 2025 pentru șoferii moldoveni Până la sfârșitul acestui an șoferii moldoveni vor putea procura pe suport de hârtie...

Trei primari ai PSDE din raionul Nisporeni au aderat la Mişcarea Respect Moldova

Trei primari ai PSDE din raionul Nisporeni au aderat la Mişcarea Respect Moldova La Mişcarea Respect Moldova au aderat trei primari ai PSDE din raionul...

Guvernul României a aprobat acordarea sumei de 11,8 milioane de lei pentru restaurarea sediului Ministerului Culturii al R.Moldova

Guvernul României a aprobat acordarea sumei de 11,8 milioane de lei pentru restaurarea sediului Ministerului Culturii al R.Moldova Guvernul României a aprobat astăzi, 2 octombrie,...

Andrei Spînu, despre reabilitarea drumurilor: ‘În ultimii ani s-a construit mai mult ca niciodată’

Andrei Spînu, despre reabilitarea drumurilor: 'În ultimii ani s-a construit mai mult ca niciodată' „În ultimii ani s-a construit mai mult ca niciodată. Vom continua...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.