
Vremea se menține variabilă în Republica Moldova miercuri, 16 aprilie 2025, cu diferențe semnificative între regiuni. În centrul și sudul țării se așteaptă temperaturi de primăvară, în timp ce nordul va fi afectat de ploi slabe.
În centrul țării, cerul va fi variabil, cu temperaturi maxime de până la 20 de grade și minime de aproximativ 8 grade. Vântul va sufla moderat din sud-est, cu rafale de până la 37 km/h, potrivit agrotv.md.
Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației
În raioanele de nord, meteorologii prognozează ploi slabe, temperaturile urmând să oscileze între 5 și 17 grade. Umiditatea va fi mai ridicată, iar vântul se va menține activ.
În sudul țării, vremea va fi cea mai caldă, cu maxime de 22 de grade și minime de 10 grade. Cerul va rămâne variabil, iar vântul va sufla cu intensitate moderată din sud-est.
This post was last modified on 15/04/2025 17:08 17:08