X

Programul de compensații la energie, impact pozitiv asupra bugetului gospodăriilor lor: Sărăcia la nivel național, redusă cu 8,3 puncte

Programul de compensații la energie, impact pozitiv asupra bugetului gospodăriilor lor: Sărăcia la nivel național, redusă cu 8,3 puncte

Programul de compensații la energie a redus sărăcia la nivel național cu 8,3 puncte procentuale, iar în zona de sud a țării – cu aproximativ 10 puncte procentuale. Acestea sunt constatările Băncii Mondiale într-un raport publicat recent despre asigurarea accesului populației la resurse energetice.

Raportul sugerează că Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice a amortizat în mod semnificativ impactul șocurilor prețurilor la resurse energetice asupra sărăciei și a împiedicat multe gospodării din clasa de mijloc să ajungă la sărăcie. Calculele preliminare indică faptul, că FRVE a redus impactul potențial asupra sărăciei din partea șocurilor prețurilor la energie în timpul sezonului de încălzire 2023-2024 cu aproximativ 8.3 puncte procentuale sau cu 20% în ansamblu de la începutul programului de compensații, potrivit agrotv.md.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

Totodată, în cadrul unui sondaj de opinie asupra Programului de compensații „Ajutor la Contor” implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în sezonul 2023-2024, au fost intervievate peste 600 de gospodării din întreaga țară. Majoritatea respondenților au afirmat că sunt mulțumiți de mărimea compensațiilor primite (58%). Totodată, mai mult de jumătate dintre respondenți (63%) au afirmat că programul de compensații la energie a avut un impact pozitiv asupra bugetului gospodăriilor lor, contribuind la reducerea cheltuielilor lunare.

Potrivit statisticilor, în sezonul rece 2023-2024, peste 792 de mii de gospodării s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.md pentru a beneficia de compensații la energie, sub formă de compensații în factură la gaz, electricitate și energie termică, dar și sub formă de plată monetară în valoare de 800 de combustibili solizi.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Tags: compensatiienergiesărăcia
Economie