StiripesurseSocialProgramul DigiProf, lansat oficial

Programul DigiProf, lansat oficial

Publicat:

Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu UNICEF și Centrul Clasa Viitorului au lansat programul de formare profesională continuă – DigiProf, pentru cadrele didactice din învățământul general. Inițiativa este racordată la standardele europene DigCompEdu.

Programul își propune să sprijine profesorii din Republica Moldova în integrarea tehnologiilor în procesul de predare, potrivit ziuadeazi.md.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

„Programul a fost lansat cu un scop clar, să avem o abordare coerentă și standardizată în formarea competențelor digitale a cadrelor didactice. Obiectivul nostru este ca, până la mijlocul anului viitor, 10.000 de profesori să beneficieze de aceste formări, adică practic, fiecare al treilea cadru didactic din școlile din Republica Moldova. Este un obiectiv ambițios, dar realizabil, datorită sprijinului oferit de UNICEF și de partenerii de la Clasa Viitorului”, a menționat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

„UNICEF este mândru să contribuie cu peste 400.000 USD la această inițiativă ca partener angajat în regândirea sistemelor educaționale pentru a fi incluzive, adaptabile și digital competente. Educația digitală nu este un lux — este un drept și o necesitate pentru pregătirea copiilor de astăzi pentru lumea de mâine. Fiecărui cadru didactic care va participa la DigiProf vreau să-i transmit un mesaj clar: rolul dumneavoastră în modelarea viitorului nu a fost niciodată mai important. În mâinile voastre stă puterea de a reduce prăpastia digitală pentru generațiile viitoare”, a declarat Maha Damaj, Reprezentantă de țară, UNICEF în Republica Moldova.


Programul este structurat pe două niveluri principale de competență — A (începător) și B (intermediar) — stabilite pe baza unei evaluări inițiale a nivelului digital al fiecărui participant, pentru a asigura o instruire personalizată și relevantă. Formarea are o durată de 150 de ore per nivel și este livrată într-un format hibrid, care combină sesiuni sincrone (online și față în față) cu activități asincrone desfășurate pe platforma Moodle.

Centrul Estonian pentru Dezvoltare Internațională (ESTDEV) contribuie cu expertiză valoroasă în cadrul inițiativei DigiProf, sprijinind procesul de transformare digitală în educație prin împărtășirea propriei experiențe.

„Estonia a trecut prin propria sa transformare în educație și știm, din experiență directă, cât de important este să le oferim profesorilor instrumentele necesare. De aceea, suntem deosebit de mândri să susținem programul DigiProf în Republica Moldova. Le doresc mult succes tuturor cadrelor didactice implicate în acest proiect și vă asigur că ESTDEV vă este alături, gata să împărtășească din experiența sa în procesul de transformare digitală”, a afirmat Anna Alen, consilier de proiect în cadrul Centrului Estonian pentru Dezvoltare Internațională.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

„În contextul unei generații de elevi care s-au născut și trăiesc într-o lume digitală, competențele digitale ale profesorilor nu mai sunt opționale, ci esențiale. Programul DigiProf răspunde acestei realități, oferind cadrelor didactice instrumentele necesare pentru a construi experiențe de învățare relevante, atractive și eficiente. Ca instituție care formează viitorii pedagogi, ne bucurăm să susținem această inițiativă care aduce o transformare reală în practica educațională”, a subliniat Alexandra Barbăneagră, rectoră, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

Inițiativa „DigiProf” face parte dintr-o viziune mai amplă de transformare digitală a educației, ancorată în Programul „Inovații digitale ale sistemului educațional din Republica Moldova” susținut financiar de Parteneriatului Global pentru Educație, implementat de UNICEF în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România rămâne printre statele cu cele mai mici prețuri la gaze

Facturile la electricitate și gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în prima jumătate a acestui an, o scădere mai importantă fiind înregistrată la gaze...

Vârsta medie a rezidenților din R.Moldova este de 40 de ani

Potrivit World Factbook, vârsta medie a locuitorilor Republicii Moldova este de 40 de ani, în timp ce în întreaga lume acest indicator este mult...

Vinurile moldovenești, larg reprezentate la Expoziția internațională Daejeon International Wine Expo 2025 din Coreea de Sud

Expoziția s-a desfășurat în perioada 24-26 octombrie. Acest lucru a fost comunicat de Oficiului Național al Viei și Vinului, care a menționat că la...

Războiul din Ucraina se va termina în decurs de un an. Rusia şi SUA sunt aproape de o ‘soluţionare diplomatică’

Trimisul special al preşedintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a declarat la o conferinţă pentru investiţii din Arabia Saudită că războiul din Ucraina se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.