X

Progresul negocierilor nucleare nu este suficient pentru a schimba planurile Teheranului (oficial iranian)

Progresul înregistrat în cadrul negocierilor menite să salveze Acordul Nuclear nu este suficient pentru a convinge Iranul să își schimbe planul de a renunța rând pe rând la respectarea prevederilor acordului, a transmis Abbas Araqchi, adjunct al ministrului iranian de Externe, citat de Reuters, scrie mediafax.

„A fost un pas înainte, dar nu este suficient și nu se ridică la așteptările Iranului”, a declarat Araqchi după patru ore de negocieri cu oficiali din Marea Britanie, China, Franța, Germania și Rusia.

Citește și : Donald Trump a sosit la Seul, după ce l-a invitat pe Kim Jong-Un la frontiera dintre cele două Corei (DMZ)

„Nu cred că progresul făcut azi va fi suficient pentru a opri procesul pe care l-am început, dar decizia finală va fi luată de Administrația de la Teheran”, a adăugat Araqchi.

Statele Unite vor sancţiona orice ţară care importă petrol din Iran, fără a face excepţii, a avertizat vineri Brian Hook, emisarul special american privind criza iraniană.

Citește și : Europa se topeste! Temperaturi extrem de ridicate, aşteptate sâmbătă în Franţa

Preşedintele SUA, Donald Trump, a eliminat excepţiile de la sancţiunile impuse pentru tranzacţii cu Iranul şi a impus noi modalităţi de penalizare a regimului de la Teheran, vizând-l direct pe liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.

Tags: Abbas AraqchiChinafrantagermaniaIranmarea britanienegocierirusia
Categorii: Sinteze