Proiect de lege: Până la sfârșitul anului, mai multe produse ucrainene aflate în tranzit, scutite de controlul ANSA

Publicat:

Proiect de lege: Până la sfârșitul anului, mai multe produse ucrainene aflate în tranzit, scutite de controlul ANSA

Până la sfârșitul anului, cerealele, rapița, dar și semințele de floarea-soarelui din Ucraina, care tranzitează Republica Moldova, vor fi scutite de controalele Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), notează ipn.md.

Un proiect de lege, care prevede exceptarea de la controlul ANSA a acestor mărfuri transportate în regim de tranzit, a fost înregistrat în Parlament.


Citește și: Adrian Băluțel: PSRM încearcă să limiteze accesul diasporei la vot

Autorul proiectului, deputatul Alexandr Trubca, precizează că această inițiativă a fost elaborată pentru a îmbunătăți fluxul schimburilor comerciale între Ucraina și Uniunea Europeană.

Astfel, potrivit Agenției Națională pentru Siguranța Alimentelor, în cadrul sub-comitetului SPS Moldova-UE, partea europeană a ridicat problema tranzitului mărfurilor de origine non-animală și a aglomerării create la frontiera Republicii Moldova, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire, ca urmare a creșterii fluxului de mărfuri din Ucraina.

În urma discuțiilor la nivel tehnic cu partea europeană, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor i-a fost recomandată preluarea practicilor Uniunii Europene de gestionare a fluxurilor de produse și furaje de origine non-animală, care tranzitează teritoriul Republicii Moldova, ceea ce presupune renunțarea la controalele oficiale la frontieră efectuate de către ANSA.

Citește și: 3.000 de deţinuţi din Ucraina sunt gata să plece pe front

Potrivit autorului, întrucât fluxul de mărfuri menționate mai sus au destinația porturilor de la Marea Neagră, plenipotențiar se consideră că această prevedere ar trebui aplicată exclusiv punctelor de trecere a frontierei de la sud cu destinația sud-vest.

Proiectul urmează să fie examinat și aprobat în Parlament.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21 Prietena mea genială, de Elena Ferrante, tradusă în engleză de Ann Goldstein...

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului ‘Strange Things’

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului 'Strange Things' Netflix a dezvăluit luni imagini din culisele celui de-al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.