X

Proiect de rezoluţie al SUA la ONU pentru prelungirea embargoului asupra armelor pentru Iran

Statele Unite ale Americii au introdus un proiect de rezoluţie în Consiliul de Securitate al ONU pentru prelungirea embargoului asupra armelor pentru Iran, ce urmează să expire în scurt timp, transmite dpa, scrie agerpres.

Proiectul la care dpa a avut acces ar stipula extinderea embargoului pe termen nedefinit. Washingtonul susţine că Iranul va deveni un “dealer necinstit de arme” în cazul ridicării restricţiilor.

Citește și : Preşedintele Turciei îl acuză pe Macron de intenţii coloniale în Liban: ‘Noi nu ne ducem să facem poze!’

Rusia şi China, care deţin drept de veto în Consiliul de Securitate, şi-au manifestat opoziţia faţă de iniţiativa SUA. Potrivit unor diplomaţi, aceasta nu va avea succes.

După convocarea votului, membrii Consiliului au la dispoziţie 24 de ore pentru a-şi trimite răspunsul, în conformitate cu prevederile activităţii de la distanţă.

Dacă rezoluţia este respinsă, Washingtonul a ameninţat cu declanşarea mecanismului de “snapback” din acordul nuclear de la Viena încheiat în 2015 între principalele puteri şi Iran, mecanism care le permite participanţilor să invoce nerespectarea clauzelor de către o altă parte semnatară pentru reintroducerea tuturor sancţiunilor.

Acordul din 2015, menit să împiedice Iranul să dezvolte arme nucleare în schimbul ridicării sancţiunilor economice, este deja în pericol, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat retragerea SUA din el şi a reinstituit sancţiuni. Declanşarea mecanismului sus-amintit poate însemna “decesul” acordului, notează dpa.

Citește și : Revista Paris Match a concediat-o pe Valerie Trierweiler, fosta parteneră a preşedintelui Francois Hollande

Criticii iniţiativei SUA afirmă că Washingtonul nu are dreptul să activeze acest mecanism tocmai pentru s-a retras.

Teheranul, la rândul său, a început să renunţe la unele angajamente cheie ale acordului încheiat cu Marea Britanie, Franţa, Germania, Rusia şi SUA.

Tags: armeIranONUrezolutieStatele Unitewashington
Categorii: Sinteze