Proiectul unui arhitect român a câştigat un concurs de reamenajare a unui spaţiu public din Canada

Publicat:

Proiectul Alexander’s Garden, creaţie a arhitectului român Sabin Cornoiu (foto), a câştigat competiţia pentru reamenajarea Docurilor Alexander, un loc de tradiţie căzut în paragină din Winnipeg, Canada, conform unei ştiri publicate la sfârşitul săptămânii trecute de CBC, relatează şi agerpres.

În competiţia pentru reamenajarea acestui spaţiu au fost înscrişi 200 de arhitecţi cu proiecte diverse, de la transformarea zonei într-o platformă de lansare pentru NASA, până la amplasarea unor parcuri tematice pentru copii sau chiar a unui amfiteatru pentru simularea de lupte navale pe Red River (Râul Roşu).


Citeşte şi: Mexicul îi răspunde tăios lui Trump: ‘Nu! Niciodată!’

“Am primit fel de fel de proiecte, de la parcuri subacvatice pentru copii, până la parcuri de recreere, monumente, deschiderea unei zone comerciale, restaurante”, a precizat Aaron Pollock, cel care a avut ideea organizării unui concurs pentru reamenajarea acestei zone de docuri din Winnipeg, alături de Laurene Bachand.

Arhitectul Sabin Cornoiu a câştigat primul loc în această competiţie de proiecte. Creaţia sa, Alexander’s Garden, are o formă rectangulară care cuprinde o parte din albia râului şi include şi amenajarea unor noi docuri pentru transportul pe râu, a unui spaţiu pentru înot ce poate fi folosit pentru patinaj pe timpul iernii, precum şi o pârtie pentru săniuş.

Suprafaţa este împrejmuită pe trei laturi de bariere verzi, din copaci şi vegetaţie, obţinându-se “o oază în centrul oraşului”, după cum explică Bachand. În mijlocul acestui perimetru va fi amplasat monumentul “Celestial Globe”, pe care Bachand îl compară cu celebra Cloud Gate (Poarta Norilor), operă a sculptorului indian Anish Kapoor devenită emblematică pentru Millennium Park din Chicago.

Locul doi a revenit proiectului “15 Lights” al arhitectului chinez Yuhan Wang. Terasarea terenului, prevăzută în acest proiect, constituie un omagiu adus amintirii lui Tina Fontaine, adolescenta de 15 ani al cărui corp a fost găsit la Alexander Docks în 2014. În cadrul proiectului, pe fiecare nivel terasat erau sădite diferite specii de plante alese pentru a oferi privelişti diferite în funcţie de anotimp. Sistemele de lumini erau special concepute pentru ca, pe timpul nopţii, să evoce amintirea Tinei.

Citeşte şi: Rarisim. Serghei Lavrov întreprinde o vizită oficială la Phenian

Cea de-a treia poziţie a revenit proiectului denumit Garden Point, conceput de biroul de arhitectură John van Leeuwen Architecture and Design din Winnipeg. Acest proiect propunea ridicarea unor platforme pe malul râului, unite prin poduri şi amenajarea unor spaţii pentru pescuit şi recreere. Reprezentative pentru acest proiect sunt sferele din lemn, dintre care una amenajată ca seră, amplasate pe două platforme. Sera ar fi reprezentat o oază verde pe timpul iernii şi un loc de unde oamenii s-ar fi putut bucura, deopotrivă, de verdeaţă şi de o frumoasă vedere panoramică asupra râului.

Toate cele 200 de proiecte au fost prezentate vineri seară (25 mai) în cadrul unei expoziţii publice deschise la Mere Hotel, în apropierea docurilor. În aceeaşi seară au fost anunţate şi proiectele câştigătoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia și-a retras și ultima navă militară pe care o mai avea în Crimeea. Flota rusă „a pierdut controlul asupra Mării Negre”

Rusia și-a retras și ultima navă militară pe care o mai avea în Crimeea. Flota rusă „a pierdut controlul asupra Mării Negre” Rusia și-a retras...

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie 17 iulie este a 198-a zi a calendarului gregorian și a 199-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 17 iulie 2024

Horoscop 17 iulie 2024  Nativii din zodia Capricorn se concentrează pe carieră, în timp ce Gemenii au o zi plină de energie, potrivit stiripesurse. Horoscop...

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.