X

Proiectul criticat de fermieri a fost aprobat la Guvern

Proiectul criticat de fermieri a fost aprobat la Guvern

În Republica Moldova vor fi create camere agricole, inițiativă calificată anterior de fermieri drept „colectivizare forțată”.

Citește și: Aprobat de Guvern. Elevii nerespectuoși riscă să fie exmatriculați

Proiectul de lege, împotriva căruia s-au pronunțat membrii Asociației „Forța Fermierilor”, a fost aprobat astăzi la ședința Guvernului.

Respectiv, proiectul prevede instituirea unui sistem instituțional care va contribui la realizarea priorităților de dezvoltare a sectorului agrar și a mediului rural. Potrivit proiectului de lege aprobat de Guvern, acestea vor fi constituite în două niveluri: camere agricole regionale și Camera Agricolă Națională.

Potrivit autorităților, prin intermediul camerei agricole, fermierii vor putea colabora pentru a aborda problemele specifice și își vor putea promova interesele în raport cu autoritățile publice, instituțiile și organizațiile naționale și internaționale.

În același timp, camerele agricole vor oferi fermierilor acces la resurse și informații necesare, inclusiv la programe de instruire și finanțare, facilitând schimbul de cunoștințe și experiențe între membri. Un fermier va putea fi membru doar al unei camere agricole regionale.

Precizăm că, în această dimineață, membrii Asociației „Forța Fermierilor” s-au pronunțat „categoric și conceptual” împotriva  proiectului respectiv.

Documentul urmează să fie examinat și aprobat în Parlament.

Tags: Asociația Forța Fermierilorcamere agricole în Moldovafermieri suparatiGuvernul R. Moldova
Știrile zilei