Google a dezvăluit recent Project Suncatcher, un proiect de cercetare care vizează amplasarea unui centru de date în spaţiu la orizontul anului 2027, gigantul tehnologic intenţionând să utilizeze o constelaţie de sateliţi alimentaţi cu energie solară, care ar funcţiona pe propriile cipuri TPU şi ar transmite date unul către celălalt prin fascicule laser, transmite Space.com.
Cipurile TPU (unităţi de procesare tensorială) de la Google, special concepute pentru învăţarea automată, alimentează deja cel mai recent model de inteligenţă artificială al Google, Gemini 3. Project Suncatcher va explora dacă aceştia pot fi adaptaţi pentru a supravieţui radiaţiilor şi temperaturilor extreme şi pentru a funcţiona fiabil pe orbită. Acesta îşi propune să lanseze două prototipuri de sateliţi pe orbita joasă a Pământului, la aproximativ 640 km deasupra Pământului, la începutul anului 2027.
Rivalii Google explorează, de asemenea, acest domeniu al informaticii spaţiale. Elon Musk a declarat că SpaceX “va realiza centre de date în spaţiu”, sugerând că următoarea generaţie de sateliţi Starlink ar putea fi extinsă pentru a găzdui astfel de capabilităţi. Mai multe companii mai mici, inclusiv un startup american numit Starcloud, au anunţat, de asemenea, planuri de a lansa sateliţi echipaţi cu cipuri GPU (unităţi de procesare grafică) care sunt utilizate în majoritatea sistemelor de inteligenţă artificială.
Logica centrelor de date din spaţiu este că acestea evită multe dintre problemele centrelor de date terestre, în special în ceea ce priveşte alimentarea cu energie şi răcirea. Sistemele spaţiale au o amprentă ecologică mult mai mică şi ar fi potenţial mai uşor să fie extinse.
“Vom trimite rack-uri minuscule (…) şi le vom instala în sateliţi, le vom testa şi apoi vom începe scalarea de acolo (…) Nu am nicio îndoială că, peste aproximativ un deceniu, vom considera acest lucru o modalitate mai normală de a construi centre de date”, a declarat CEO-ul Google, Sundar Pichai.
Orbitele sateliţilor vor fi “sincrone cu Soarele”, ceea ce înseamnă că vor zbura mereu peste regiuni aflate la apus sau răsărit, astfel încât să poată recepţiona continuu lumina solară. Potrivit Google, panourile solare de pe astfel de orbite pot genera semnificativ mai multă energie per panou decât instalaţiile tipice de pe Pământ, deoarece evită pierderea luminii solare din cauza norilor şi a atmosferei, precum şi pe timpul nopţii.
În cadrul testelor TPU, Google va folosi aceleaşi cipuri pe care le utilizează în centrele sale de date de pe Pământ.
Compania a efectuat deja teste de laborator expunând cipurile la radiaţii de la un fascicul de protoni, care sugerează că pot tolera de până la trei ori doza radiaţiilor pe care o vor primi în spaţiu. Pe de-o parte, acest lucru este foarte promiţător, dar menţinerea unei performanţe fiabile a acestor centre de date de pe orbită timp de ani de zile, în mijlocul furtunilor solare, sub ameninţarea deşeurilor orbitale şi a fluctuaţiilor de temperatură, este un test mult mai dificil.
O altă provocare este reprezentată de managementul termic. Pe Pământ, serverele sunt răcite cu aer sau apă. În spaţiu, nu există aer şi nu există o modalitate simplă de a disipa căldura. Toată căldura trebuie eliminată prin radiatoare, care devin adesea printre cele mai mari şi mai grele părţi ale unui dispozitiv spaţial. Studiile NASA arată că radiatoarele pot reprezenta peste 40% din masa totală a sistemului energetic la niveluri ridicate de putere. Proiectarea unui sistem compact de răcire reprezintă una dintre cele mai dificile provocări ale Proiectului Suncatcher.
Un centru de date spaţial trebuie, de asemenea, să reproducă structura de reţea cu lăţime de bandă mare şi latenţă redusă a centrelor de date terestre. Pentru ca sistemul de comunicaţii cu laser propus de Google să funcţioneze la capacitatea multi-terabit necesară, trebuie depăşite câteva obstacole majore. Acestea includ menţinerea alinierii necesare între sateliţii care se mişcă rapid şi ţinerea sub control a derivei orbitale. Sateliţii vor trebui, de asemenea, să menţină legături terestre fiabile şi să depăşească perturbările meteorologice.
Întreţinerea este o altă problemă majoră. Centrele de date terestre se bazează pe service şi upgrade-uri continue ale elementelor de hardware. Pe orbită, reparaţiile ar necesita service robotizat sau misiuni suplimentare, ambele fiind costisitoare şi complexe.
