
În cazul a 20 din cele 21 de proiecte de lege adoptate în cadrul ședințelor plenare ale Parlamentului din 23 și 24 iulie, transparența decizională a fost afectată. Constatarea aparține Asociației Promo-LEX.
Potrivit Asociației, în cadrul celor două ședințe au fost adoptate 21 de proiecte de lege și două proiecte de hotărâri. Dintre proiectele de lege, 14 au fost adoptate în prima lectură, 6 – în lectura a doua, iar un proiect a fost adoptat în ambele lecturi. Promo-LEX a precizat că majoritatea parlamentară și opoziția au votat în consens cel puțin opt proiecte de lege, potrivit newsmaker.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Conform Asociației, transparența decizională a fost afectată în cazul a 20 dintre cele 21 de proiecte de lege adoptate în cadrul celor două ședințe, ceea ce reprezintă 95,2% din totalul proiectelor votate. Principalele deficiențe constatate au fost: nerespectarea termenului minim de 10 zile lucrătoare pentru prezentarea recomandărilor părților interesate în cazul a 12 proiecte de lege; nepublicarea înaintea ședințelor plenare a rapoartelor comisiilor parlamentare, a avizelor Direcției Generale Juridice și a altor documente aferente pentru toate cele 20 de proiecte vizate; aprobarea rapoartelor comisiilor parlamentare chiar în ziua examinării în plen pentru 13 proiecte de lege; examinarea în plen, la doar două zile de la înregistrare, a 12 proiecte de lege, fapt criticat de reprezentanții a cinci fracțiuni parlamentare din opoziție.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Amintim că, pe 24 iulie, opoziția parlamentară a acuzat că se votează legi în grabă. Dacă unii deputați au propus organizarea zilnică a ședințelor și examinarea a cel mult cinci proiecte pe zi, alții au venit cu un „simbol” al ședinței din 24 iulie – 1 113 foi, care însumau cele peste 20 de proiecte aflate pe ordinea de zi.
Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, i-a îndemnat pe deputați să se apuce de lucru. „Văd că așa de tare vi-i a lucra, că iaca de 24 de minute tot discutăm când lucrăm”, a adăugat Grosu.
This post was last modified on 26/07/2026 17:57 17:57