Promo-LEX: Fenomenul de răpiri se perpetuează în stânga Nistrului. Tinerii sunt înrolați contra voinței acestora

Publicat:

„Fenomenul de răpiri se perpetuează în stânga Nistrului”, iar tinerii liceeni cu vârstele de sub 18 ani, sunt înrolați contra voinței acestora. Despre aceasta a declarat avocatul Asociației Promo-LEX, Pavel Cazacu, în cadrul emisiunii „În Context”.

„Se înregistrează aceste tentative de racolare sau de înrolare forțată în armată transnistreană. Mai mult ca atât, primesc de la vârsta de 15-16 ani, administrația școlilor în continuare trimite citații sau somații pentru a transmite lista cu elevi care au o anumită vârstă și care pot fi ulterior înrolați”, a declarat avocatul.


Citește și : A început marea curăţenie de toamnă în Chişinău

Totodată Cazacu a menționat că atât Promo-LEX, cât și Oficiul Avocatului Poporului, cunosc cazuri concrete, la care au atras atenția Comitetului de miniștri.

„Noi în continuare reprezentăm acești reclamanți. Este în interesul tuturor ca aceste hotărâri să fie executate, iar aceste probleme cu care se confruntă în continuare, chiar dacă, după cum spuneam, nu este o amploare atât de mare a fenomenelor de încălcare a drepturilor omului în privința școlilor. Sunt probleme care rămân în continuare, precum citațiile sau aceste somații, infrastructura precară a sediilor școlilor. Sunt probleme care trebuie să fie abordate și trebuie să fie luate în considerare când se discută, dacă le comparăm pe cele actuale cu cele de la începutul anilor 2000”, a mai declarat Cazacu.

Citește și : Maia Sandu şi-a vândut stiloul cu 6.000 de euro

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple Apple conta pe noile funcții de inteligență artificială pentru a face...

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.