
Parlamentul Moldovei joacă un rol crucial în elaborarea legislației care influențează direct viața cetățenilor. Astfel, analiza Promo-LEX a activității legislative în perioada august 2023 – iulie 2024 scoate în evidență lacunele procesului decizional, de la consultările publice organizate fără participarea tuturor părților interesate până la lipsa unor avize și expertize.
Domeniile prioritare: economie, sănătate și justiție
Potrivit Promo-LEX, pe parcursul perioadei analizate, Parlamentul a înregistrat 484 de proiecte de acte normative, cu 53 mai multe decât într-un interval similar anterior.
Așadar, dintre cele 726 de proiecte introduse în procedură legislativă și rămase în examinare din perioadele precedente, 77% sunt proiecte de lege, iar 22,7% sunt hotărâri.
Vezi şi: VIDEO – Preşedintele României nu-l cruţă pe Călin Georgescu nici după intrarea României în Schengen
Până la sfârșitul lunii iulie 2024, 64% din proiecte au fost adoptate, iar 19% se află încă în examinare. Cu toate acestea, 103 proiecte au devenit nule din cauza expirării termenului de doi ani de la înregistrare, majoritatea fiind înregistrate de opoziție.
Cele mai multe proiecte s-au concentrat pe domenii precum economia, protecția socială, sănătatea și justiția, dar doar 9% au vizat armonizarea legislației naționale cu cea europeană.
Potrivit Promo-LEX, se observă un deficit semnificativ de transparență în procesul legislativ, doar 16% dintre proiectele de legi adoptate sau aflate în examinare beneficiind de consultări publice.
„Lipsa consultărilor, mai ales în cazul unor proiecte importante, precum modificările la Codul electoral sau Legea cu privire la Procuratură, a atras critici din partea societății civile și a organizațiilor internaționale. În context, Asociația Promo-LEX precizează că adoptarea unor proiecte în regim de urgență, fără dezbateri adecvate, scade din calitatea procesului legislativ și afectează încrederea cetățenilor în instituția Parlamentului”, anunță reprezentanții Promo-LEX.
Probleme în avizare și expertizare
Promo-LEX menționează că avizarea proiectelor legislative, conform Regulamentului Parlamentului, este un aspect extrem de important. Cu toate acestea, în urma analizei, experții au scos la iveală unele deficiențe.
„Direcția Generală Juridică a emis avize pentru 360 de proiecte, majoritatea în termenul legal de 30 de zile. Totuși, unele proiecte au fost adoptate fără avize. De asemenea, avizarea de către Guvern a încălcat adesea termenele, unele proiecte încă din perioada 2021-2023. Cinci proiecte de legi au fost adoptate fără avizul Guvernului.
Un alt aspect important este expertiza anticorupție. Deși au fost realizate 250 de expertize în perioada analizată, cinci proiecte de lege au fost adoptate fără acest tip de expertiză”, se arată în analiză.
Amendamentele și dezbaterile legislative
Conform experților Promo-LEX, respectarea termenelor pentru depunerea amendamentelor și desfășurarea dezbaterilor în cadrul comisiilor permanente reprezintă alte puncte vulnerabile.
Astfel, din cele 144 de proiecte care au beneficiat de amendamente, acestea au fost depuse de către deputați în afara termenului de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, iar pentru unele inițiative dreptul de a depune amendamente a fost restricționat.
În ceea ce privește dezbaterile legislative, 163 de proiecte de legi au fost adoptate în mai puțin de 30 de zile, ceea ce indică o accelerare nejustificată a procesului în anumite cazuri.
„La începutul lunii august, în prima lectură erau aprobate 376 proiecte de legi înregistrate în legislatura curentă, iar 178 de proiecte nu au fost adoptate în nicio lectură. 92 dintre acestea erau la etapa de examinare, iar 86 au devenit nule la expirarea a doi ani de la înregistrare. În context, cel puțin 19 din cele 92 nevotate în nicio lectură și aflate în examinare, comisia permanentă sesizată în fond a emis raportul său. În acest sens, nu este clar motivul tergiversării includerii acestora pe ordinea de zi, în special în privința a șapte proiecte, în cazul cărora raportul comisiei datează din anii 2021-2023”, se mai arată în analiza Promo-LEX.
În acest context, în urma analizei efectuate, Asociația Promo-LEX a venit cu un set de recomandări în adresa Parlamentului, astfel încât calitatea actului legislativ să fie îmbunătățită.
„Acestea se referă la necesitatea de a ajusta prevederile din Regulamentul Parlamentului pentru a fi asigurat un proces legislativ transparent și previzibil. O altă recomandare ține de publicare informațiilor despre consultările publice, inclusiv procesele-verbale și sintezele recomandărilor, care ar trebui să devină obligatorie, iar consultările publice să devină o practică obișnuită în procesul legislativ. Printre alte recomandări se mai numără și faptul că organizarea consultărilor publice înainte de prima lectură ar trebui să fie o regulă”, precizează reprezentanții Promo-LEX.
Raportul integral cu toate constatările și recomandările formulate poate fi accesat aici.
Articolul despre cine sunt cei mai activi deputați în calitate de autori ai proiectelor de lege poate fi accesat aici, iar cel despre absențele deputaților de la ședințele – aici.
Prezentarea din cadrul evenimentului din 9 decembrie poate fi accesată aici.