Propaganda rusă inventează că România ar urmări să anexeze mascat R.Moldova, excluzând regiunea transnistreană

Într-un episod al emisiunii Fake Alert de la TVR Moldova, analistul politic Mihai Isac demontează o narațiune periculoasă promovată de presa rusă și de canale pro-Kremlin din regiune, și anume ideea că România ar urmări să anexeze mascat Republica Moldova, excluzând regiunea transnistreană.

„Un articol recent din mass-media rusească sugera că proiectul conductei Iași-Chișinău ar face parte dintr-un plan geopolitic de creare a unei infrastructuri comune România – Republica Moldova, dar fără Regiunea Transnistreană. Cu alte cuvinte, ar fi un plan de absorpție a Republicii Moldova de către România, lăsând regiunea aflată sub ocupație militară rusă ilegală pe din afară. În viziunea lor, România construiește șosele, linii electrice, conductă de gaz cu un singur scop ascuns: să anexeze mascat Republica Moldova, fără regiunea separatistă care nu încape în schemă.”, a declarat Mihai Isac, potrivit cotidianul.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

O altă componentă a narațiunii este că doar trupele rusești „pacificatoare” ar împiedica un presupus atac comun România – Moldova asupra regiunii transnistrene. Această idee este prezentată ca o justificare pentru prezența militară rusă ilegală în zonă.

„În realitate, Republica Moldova nu are nici capacitatea și nici intenția de a ataca pe cineva. Regiunea aflată sub ocupație militară rusă ilegală este de jure partea Republicii Moldova, iar termenul de anexare nu are sens.”, explică analistul.

Isac explică faptul că astfel de știri false urmăresc crearea unei stări de panică în rândul populației rusofone, consolidarea percepției că Rusia este „protectorul”, iar România – „agresorul”.

„Ideea că Bucureștiul ar invada Republica Moldova se regăsește doar în discursurile propagandei proruse menite să sperie populația rusofonă. Această narațiune falsă urmărește să prezinte Federația Rusă drept un salvator, și că numai așa numita misiune de pacificare a trupelor Federației Ruse mai garantează liniștea în regiune, oprind chipurile, planurile agresive ale Republicii Moldova și României.”, a spus Mihai Isac.

În realitate, trupele rusești staționează ilegal de peste 30 de ani în regiunea aflată în estul Republicii Moldova, susține Mihai Isac.

„Dacă nu ar fi tragic impactul unor asemenea dezinformări, aproape că am râde. E ca și cum ai zice că Republica Moldova, o țară mică și neutră, abia așteaptă să provoace un război cu Federația Rusă doar-doar să-i facă pe plac Bucureștiului.”, a subliniat comentatorul politic.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

În concluzie, expertul vine cu un set de sfaturi și recomandări pentru a filtra eficient știrile false și dezinformarea, tot mai abundentă, venită din partea Kremlinului.

„Tratați aceste știri false cu ironia cuvenită și verificați întotdeauna sursa. Când mai auziți că vine România să ia regiunea transnistreană, amintiți-vă că e doar ecoul unei propagande vechi, de decenii, reciclat acum pentru a asemăna frică.”

„În era digitală, oricine poate scrie orice, poate dubla un videoclip cu o voce gravă și poate produce panică în masă dintr-o simplă minciună ambalată isteț.”
„Informați-vă din surse credibile, verificați faptele înainte să le credeți și să le dați mai departe.”

„În fond, credința adevărată nu se zdruncină din cauza unui video pe net, iar patriotismul adevărat nu se măsoară în lozinci conspiraționiste. Să fim deci vigilenți, critici și, de ce nu, cu un strop de umor atunci când întâlnim asemenea bazaconii online.”

„Este cel mai bun antidot împotriva virusului dezinformării.”, a conchis Mihai Isac.

This post was last modified on 16/09/2025 18:11 18:11

Tags: Romania
Politică