Propagandiștii transnistreni sperie locuitorii din stânga Nistrului că vor avea pensie de 800 de lei, dacă se face reintegrarea

Limba rusă va fi interzisă, iar pensia va constitui 800 de lei –  acestea sunt sperietorile lansate în cadrul unei mese rotunde la Tiraspol, la care s-a vorbit despre „reintegrare forțată”, scrie desinfo.md.

Citește și: Mecanism nou pentru soluționarea litigiile dintre comercianți și consumatori

Nicolai Buceațki, prezentat de presa din regiune drept „jurnalist”, „apărător al Transnistriei” și director al unui pretins fond de protejare a drepturilor omului, a lansat mai multe mesaje manipulatorii în cadrul evenimentului. Ulterior, jurnaliștii de la Tiraspol i-au preluat narativele.

Buceațki a spus că ajutoarele și pensiile din Rusia nu vor mai veni. În același timp, el a spus că se vor închide școlile cu predare în rusă, iar funcționarii care nu cunosc româna vor fi concediați.

Pensia minimă actualmente constituie peste 3200 de lei în Republica Moldova, pentru persoanele cu stagiu complet de cotizare.  Cetățenii care nu l-au acumulat și nu au achitat contribuții primesc o indemnizație de la stat, în valoare 50% din această sumă, adică circa 1600 de lei.

This post was last modified on 16/06/2026 17:10 17:10

Tags: stânga NistruluiTransnistria
Știrile zilei