Proteste la Porto împotriva summitului social al UE

Publicat:

În timp ce liderii europeni erau reuniţi sâmbătă la Porto la un summit informal în urma căruia au promis o Europă mai socială post-pandemie, mii de persoane manifestau în acest oraş portughez împotriva şomajului, precarităţii locurilor de muncă şi privatizărilor, relatează AFP, potrivit agerpres.  

”Dacă ei (liderii UE n.red) au preocupări sociale, nu de un summit este nevoie, ci de acţiuni concrete pe teren. Companiile, ştim că ele nu au preocupări sociale”, îi spune reporterului France Presse un participant la protest, Telmo Silva.


Citește și : SOS Satele Copiilor anchetează abuzurile sexuale în structurile sale din Africa şi Asia

Afectat de o concediere colectivă după închiderea unei rafinării portugheze, acest bărbat în vârstă de 36 de ani reproşează fostului său angajator, grupul energetic portughez Galp, că ”profită de tranziţia energetică pentru a elimina locuri de muncă şi a reduce din salariile şi drepturile angajaţilor”.

Premierul portughez, Antonio Costa, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE şi a fost gazda summitului, a susţinut insistent că obiectivul acestei reuniuni a liderilor statelor UE a fost tocmai să le dea încredere cetăţenilor europeni.

După întâlniri desfăşurate vineri cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, ei au aprobat sâmbătă un ”plan de acţiune” asupra dosarului social pe care Comisia Europeană l-a prezentat la începutul lunii martie.

”Lucrătorii consideră însă că lipsesc răspunsurile necesare. Trebuie luptat împotriva acestei politici a salariilor mici, precarităţii şi deteriorării serviciilor publice”, explică Isabel Camarinha, secretar general al Confederaţiei generale a lucrătorilor portughezi (CGPT), care a organizat protestul desfăşurat sâmbătă şi la care conform poliţiei portugheze au participat circa 3.000 de persoane.

Citește și : Bundestagul aprobă înfiinţarea Fundaţiei Helmut Kohl

”Acest summit european este o dezamăgire. El s-a terminat cu o serie de intenţii bune, dar fără nicio măsură concretă”, constată lidera partidului portughez Blocul de stânga (stânga radicală), care s-a alăturat manifestaţiei după ce a participat la un ”contra-summit” împreună cu alţi lideri ai stângii antiliberale europene.

Şefii de stat şi de guvern din statele UE au adoptat la finalul summitului o declaraţie în care promit reducerea inegalităţilor, protejarea locurilor de muncă şi crearea de locuri de muncă, o redresare echitabilă, durabilă şi rezilientă în urma aplicării planului Next Generation EU axat pe investiţii în tranziţia ecologică şi sectorul digital, precum şi investiţii în educaţie şi formare profesională orientate cu precădere către sectoarele cu cerere mare de forţă de muncă, combaterea discriminării, sprijinirea tinerilor şi dezvoltarea Pilonului european al drepturilor sociale, ca element fundamental al redresării post-pandemie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.