Protest al pompierilor forestieri din Spania

Publicat:

Aproximativ 2.000 de pompieri forestieri au manifestat sâmbătă la Madrid pentru a cere îmbunătăţirea drepturilor lor, într-un an în care incendiile au distrus zeci de mii de hectare de pădure în întreaga Europă, informează Reuters, potrivit agerpres.  

În Spania, spre deosebire de pompierii cu normă întreagă, cei care se ocupă de incendiile de vegetaţie sunt angajaţi de autorităţile regionale doar pentru a face faţă incendiilor din timpul verii.


Citește și :  Emmanuel Macron va participa la Forumul de Cooperare Asia-Pacific

Demonstranţii au cerut un “statut al pompierilor” care să garanteze dreptul de a obţine recunoaşterea ca risc profesional a leziunilor suferite la locul de muncă.

Incendiile de vegetaţie care au făcut ravagii în Europa în această vară au ars a doua cea mai mare suprafaţă înregistrată vreodată, potrivit datelor Centrului Comun de Cercetare al Uniunii Europene, publicate în luna august.

O duzină de ţări europene, printre care Spania, Italia şi Franţa, s-au confruntat cu incendii majore, care au forţat mii de oameni să-şi părăsească locuinţele şi au provocat numeroase pagube.

Citește și : Preşedintele Biden a transmis un mesaj de unitate în Florida – VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.