X

Protest de amploare la Budapesta. Poliţia a evacuat Piaţa Kossuth – VIDEO

Poliţia ungară a escortat marţi dimineaţă mai mulţi manifestanţi în afara Pieţii Kossuth din faţa Parlamentului, a anunţat Sediul poliţiei din Budapesta (BRFK) pe site-ul său, informează MTI, potrivit agerpres.


Luni seară, protestatari civili au format un lanţ uman în jurul clădirii parlamentului cerând ca Ungaria să se alăture Biroului Procurorului Public European (EPPO), să restabilească Constituţia anterioară şi legea electorală, precum şi mass-media publice independente.

Citeşte şi: Mare opozant al lui Trump, acuzat că îşi bătea iubitele!Procurorul statului New York şi-a dat demisia

BRFK a declarat într-un comunicat că i-a escortat pe protestatari, adăugând că va închide Piaţa Kossuth pentru curăţenie şi detectarea de explozivi.

Comandantul Gărzii parlamentare a ordonat mai devreme închiderea Pieţii Kossuth de luni, de la ora locală 18:00, şi până marţi, la ora 14:00, motivând că o parte a programului sesiunii inaugurale a noului Parlament va avea loc în aer liber. La aceste evenimente urmează să fie prezenţi deputaţii nou aleşi şi mai multe persoane sub protecţie.


Între timp, partidul naţionalist radical Jobbik a considerat o “laşitate” faptul că statul a închis Piaţa Kossuth prin utilizarea forţei şi de asemenea drept o mică victorie că Parlamentul nu a fost înconjurat de forţele de ordine.

Citeşte şi: Două trenuri s-au ciocnit în Bavaria; doi morţi şi 14 răniţi

Purtătorul de cuvânt al Jobbik, Adam Mirkoczki, a declarat reporterilor că oamenii ar trebui să fie lăsaţi să-şi exprime opinia atunci când critică pe cineva şi nu doar când sărbătoresc ceva. Guvernul Fidesz încearcă să oprească oamenii să îl critice. Jobbik, în schimb, crede că Ungaria ar trebui să rămână o ţară liberă unde oricine îşi poate exprima opinia indiferent de apartenenţa politică, a adăugat el.

Întrebat dacă Jobbik va participa la o demonstraţie planificată pentru după-amiaza de marţi, Mirkoczki a declarat că deputaţii Jobbik sunt liberi să o facă dacă doresc, dar că niciunul dintre ei nu va lua cuvântul la acest eveniment. 

Tags: Adam MirkoczkibudapestaFideszJobbikparlamentPiaţa KossuthprotestSediul poliţiei din Budapesta (BRFK)Ungaria
Categorii: Diaspora