
Organized Crime and Corruption Reporting Project
Cel puțin 5.000 de persoane s-au adunat duminică în capitala Republicii Moldova, cerând demisia guvernului și a președintelui pro-occidental Maia Sandu, pe care îi acuză de inflația ridicată și de creșterea prețurilor la energie, potrivit Reuters, informează mediafax.
Moldova își cumpără gazul de la gigantul rus Gazprom, în baza unui contract încheiat anul trecut. Prețul fluctuează lunar și este calculat din prețul spot pentru gaz și petrol, în funcție de sezon. Prețurile spot au crescut vertiginos în acest an.
Citește și : Taiwanul nu vede cu ochi buni apropierea dintre Putin şi Xi: ‘Dăunează păcii internaţionale!’
„Moldova se află acum în moarte clinică, la care au adus-o actualele autorități”, a declarat Dinu Țurcanu, politician dintr-un partid de opoziție al lui Ilan Șor, un om de afaceri condamnat pentru fraudă în legătură cu un scandal bancar de un miliard de dolari.
Moldova, cel mai mic stat post-sovietic, cu 3,5 milioane de locuitori, se confruntă cu dificultăți economice grave asociate cu prețurile ridicate la energie, al cărei cost a crescut cu 29% în septembrie, după ce a urcat cu aproape 50% în august.
Țara și-a redus la zero estimarea de creștere economică pentru 2022, afectată de o inflație record de 34,3% și de rate ale dobânzii de 21,5%.
Premierul Natalia Gavrilița a declarat luna aceasta că economia Moldovei ar urma să înregistreze o creștere moderată de 1,5% anul viitor.
Citește și : Incendiu violent într-un zgârie-nori din China
This post was last modified on 18/09/2022 18:58 18:58