Protest EXTREM al veneţienilor. S-au legat cu lanţuri de o navă de croazieră imensă – FOTO

Publicat:

Mişcarea “No Grandi Navi”, un grup care luptă ca navele mari de craozieră să nu mai intre în laguna din Veneţia, a pus în scenă un protest inedit în portul italian. Câţiva membri, care purtau costume de animale, s-au legat cu lanţuri de vasul Thomson Dream, în timp ce mastodontul era acostat la ţărm.

Ei au arpins torţe şi fumigene, apoi au agăţat un banner pe care scria:
‘Salvaţi planeta, Salvaţi laguna! Opriţi haosul climatic! Opriţi vasele de croazieră!’


Potrivit unui comunicat al acestui grup, scopul acestei acţiuni a fost acela de a atrage atenţia publicului asupra daunelor provocate ecosistemului din laguna veneţiană, cauzate de circulaţia tot mai intensă a vaselor de craozieră, care sunt tot mai mari.

“A fost declarat război planetei în numele capitalismului şi al intereselor lui. Un război asupra teritoriilor şi împotriva celor care trăiesc acolo, ale căror voci au fost închise dar nu amuţite. Consecinţele sunt vizibile, limita este cunoscută. Ambele sunt ignorate. Noi, ca locuitori ai acestei planete, suntem precum animalele hăituite şi interzise, ale căror vieţi nu contează, al căror viitor este atacat constant, suntem cei care continuăm să rezistăm în comunităţile noastre. Noi vrem ca la declaraţia asta de război să ni se răspundă”, se arată în comunicat.

Un alt protest al celor de la “No Grandi Navi” este programat pe 23 septembrie, când în portul veneţian sunt aşteptate să ancoreze patru mari vapoare de croazieră: Costa Luminosa, MSC Poesia, MSC Sinfonia şi Star Breeze.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.