Protest al extremei drepte germane împotriva Angelei Merkel

Publicat:

Lumânări funerare având pe ele simbolul extremei drepte au fost depuse în noaptea de joi spre vineri în faţa reşedinţei permanente a Angelei Merkel, pentru a denunţa se pare politica sa privind migraţia, a anunţat poliţia, informează AFP, potrivit agerpres.

Logo-ul “Mişcării identitare”, un grupuscul de extremă dreapta aflat sub supravegherea serviciilor de informaţii germane, a fost descoperit pe patru din cele 14 lumânări depuse în faţa reşedinţei cancelarului german în Stralsund, oraş din circumscripţia unde Angela Merkel a fost aleasă deputat încă din 1990.


Citeşte şi: Focuri de armă şi luare de ostatici într-un supermarket din Franţa

Alături de aceste lumânări se aflau de asemenea trandafiri roşii şi patru fotografii ale unor tinere femei, victime ale violenţelor imputate unor străini, printre acestea şi Maria Ladenburger, studentă la medicină în vârstă de 19 ani violată şi ucisă în 2016 şi al cărei asasin, un solicitant ce azil care s-a declarat afgan, a fost condamnat joi la închisoare pe viaţă.

Pe trotuar, un mesaj a fost scris cu cretă sau vopsea galbenă: “Şi islamul aparţine Germaniei?”, o altă referinţă la Angela Merkel, care şi-a reconfirmat această poziţie, pentru a-l contrazice pe noul său ministru de interne.

Cancelarul federal a devenit o ţintă a extremei drepte germane pentru decizia ei din vara lui 2015, de a deschide frontierele ţării în faţa sutelor de mii de solicitanţi de azil, originari majoritatea din Siria, Irak sau Afganistan. Încă la acea dată, căpăţâni de porc au fost depuse la Straslund, în faţa reşedinţei permanente a cancelarului federal. 

Citeşte şi: CINCI români printre persoanele decedate în urma exploziei de la uzina chimică din Cehia (MAE)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.