Protest tăcut pentru eliberarea lui Julian Assange

Publicat:

Artistul şi disidentul chinez Ai Weiwei a protestat luni, în tăcere, cerând eliberarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, în faţa tribunalului Old Bailey din Londra, unde este analizată cererea de extrădare a acestuia în Statele Unite, informează AFP, potrivit agerpres.

Ai Weiwei a stat în picioare tăcut, cu mâna peste gură, afişând un tricou roz conţinând un mesaj de protest, deasupra textului ”Free Assange” (”Eliberaţi-l pe Assange”).


Citește și: India SARE de 6 milioane de cazuri de coronavirus

”Lăsaţi-l să fie o persoană liberă”, a declarat artistul chinez în faţa reporterilor, susţinând că fondatorul WikiLeaks, în vârstă de 49 de ani, pe care l-a vizitat de mai multe ori, ”a reprezentat valoarea fundamentală a lucrurilor pentru care luptăm: libertatea presei”.

Autorităţile din Statele Unite cer extrădarea lui Julian Assange pentru a fi judecat de justiţia americană, cu precădere pentru spionaj. El riscă 175 de ani de închisoare pentru publicarea, începând din 2010, a peste 700.000 de documente clasificate privind activităţile militare şi diplomatice ale Statelor Unite, în special în Irak şi Afganistan.

Ai Weiwei, care a petrecut la rândul lui 81 de zile în detenţie în 2011, după critici formulate la adresa regimului chinez, a explicat că a ales această formă de protest din dorinţa de a nu se repeta. ”Toate cuvintele pe care aş vrea să le rostesc s-au spus deja”, a precizat el.

”Avem nevoie de multe proteste, sub diferite forme”, a adăugat disidentul chinez. ”Ca artist, dacă nu-mi pot folosi arta – care este foarte limitată -, atunci prefer să rămân tăcut”, a spus el.

Julian Assange a fost arestat în aprilie 2019 după ce a trăit şapte ani în spatele zidurilor reprezentanţei diplomatice ecuadoriene din Londra, unde s-a refugiat după ce a fost găsit vinovat pentru încălcarea condiţiilor eliberării sale pe cauţiune, temându-se de extrădarea în Statele Unite, care îl acuză că a pus în pericol surse ale serviciilor de informaţii.

Justiţiei britanice îi revine competenţa de a stabili dacă cererea americană de extrădare care i-a fost înaintată îndeplineşte un anumit număr de criterii legale şi, mai ales, dacă aceasta nu este disproporţionată sau incompatibilă cu drepturile omului.

Judecătoarea Vanessa Baraister a anunţat recent că hotărârea va fi ”probabil formulată după alegerile (prezidenţiale) din Statele Unite”, care vor avea loc pe 3 noiembrie.

Citește și: Donald Trump a plătit doar 750 de dolari impozite federale în anul alegerii sale. Reacția președintelui american vine imediat: ‘Fake news’!

Acuzat mai întâi de piraterie informatică, Julian Assange a fost inculpat în mai anul trecut pentru alte 17 capete de acuzare de justiţia americană, pe baza legislaţiei antispionaj. Susţinătorii lui afirmă că aceste inculpări constituie un pericol grav pentru libertatea presei. Statele Unite îl acuză în special pentru că a pus în pericol unele dintre sursele lor prin faptul că în 2010 a publicat, pe WikiLeaks, 250.000 de telegrame diplomatice şi 500.000 de documente confidenţiale despre activităţile armatei americane în Irak şi Afganistan.

Julian Assange se află în închisoarea Belmarsh după mult mediatizata lui arestare în aprilie anul trecut din Ambasada Ecuadorului la Londra. El se refugiase acolo în 2012, când se temea că va fi extrădat spre Statele Unite sau Suedia, unde era acuzat de viol. Julian Assange a respins mereu aceste acuzaţii, iar urmărirea penală în acest caz a fost abandonată în urmă cu trei ani, după mai multe răsturnări de situaţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.