X

Protestatarii israelieni AU BLOCAT principala autostradă dintre Tel Aviv şi Ierusalim

Protestatarii israelieni au blocat miercuri principala autostradă de la Tel Aviv la Ierusalim, în contextul în care parlamentarii se pregătesc să meargă mai departe cu o reformă judiciară contestată pe care oponenţii o văd ca pe o ameninţare la adresa democraţiei, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Israelul nu este o dictatură, Israelul nu este Ungaria”, au scandat protestatarii, agitând drapele israeliene alb-albastre.

Citește și: Două trenuri S-AU CIOCNIT în Grecia (VIDEO)! Sunt zeci de morţi şi răniţi! – Black News

Demonstraţiile ar urma să se intensifice la nivel naţional, în ceea ce organizatorii au numit “o zi de proteste”. Ministrul securităţii naţionale de extremă dreapta Itamar Ben-Gvir a spus că nu va permite o “revoltă” sau ca anarhiştii să blocheze drumurile.

Reforma a fost propusă de coaliţia guvernamentală naţionalist-religioasă a prim-ministrului Benjamin Netanyahu în luna ianuarie. Printre altele, ea acordă guvernului putere de decizie în alegerea judecătorilor şi limitează puterea Curţii Supreme de a invalida decizii sau de a decide împotriva guvernului.

Criticii susţin că reforma ar slăbi grav independenţa judiciară, dat fiind că Israelul nu are constituţie şi un parlament unicameral controlat de coaliţie.

Miercuri, în parlament, Comisia pentru constituţie, justiţie şi lege urmează să acorde aprobarea iniţială pentru mai multe propuneri din planul de reformă.

Avertizând că ţara este în pragul “colapsului constituţional şi social”, preşedintele Isaac Herzog, al cărui rol este în mare parte ceremonial, încearcă să formuleze un compromis privind modificările.

Deşi planul de reformă nu a devenit încă lege, el a afectat deja shekelul israelian şi a provocat preocupări unor aliaţi occidentali care au semnalat îngrijorări privind sănătatea democratică a ţării dacă guvernul merge mai departe cu reforma.

Citește și: Rusia înăspreşte pedepsele pentru discreditarea forţelor armate şi include şi organizaţiile voluntare ca grupul Wagner – Black News

“Încetiniţi puţin, aduceţi oamenii împreună poate, încercaţi să construiţi ceva consens”, a declarat marţi seară ambasadorul SUA Tom Nides la o conferinţă de la Universitatea din Tel Aviv a Institutului pentru studii de securitate naţională.

Netanyahu, judecat pentru corupţie sub acuzaţii de care susţine că nu este vinovat, afirmă că schimbările vor restabili echilibrul între ramurile guvernării şi vor stimula afacerile. Economiştii şi experţii juridici susţin că acestea vor izola Israelul şi vor provoca haos în economie, notează Reuters. 

Tags: Benjamin Netanyahuierusalimisraelprotestereforma judiciaratel aviv
Categorii: Sinteze