X

Proteste ale susţinătorilor preşedintelui Trump în câteva oraşe din SUA

Susţinători ai preşedintelui Donald Trump s-au adunat în câteva oraşe din Statele Unite pentru a protesta, susţinând că alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie au fost furate, transmite dpa, potrivit agerpres.   

Sute de persoane s-au adunat în Lansing, capitala statului Michigan, un stat-cheie unde democratul Joe Biden a câştigat.

Citește și : Joe Biden, cel de-al 46-lea președinte american

Alţi susţinători ai candidatului republican Donald Trump s-au adunat în Atlanta, statul Georgia şi în statul Arizona, scandând “opriţi furtul”, în pofida faptului că autorităţile nu au găsit dovezi ale unei fraude electorale de amploare.

Protestele susţinătorilor preşedintelui Donald Trump par relativ mici şi izolate în comparaţie cu manifestările publice de bucurie ale susţinătorii lui Joe Biden, care au umplut străzile în mai multe oraşe din SUA.

Citește și : Obama l-a felicitat pe Biden: ‘Suntem norocoşi că Joe are tot ce trebuie pentru a fi preşedinte’

Tags: Donald TrumpLansingMichiganStatele Unite
Categorii: Știrile zilei