Proteste împotriva politicilor legate de coronavirus în numeroase oraşe din Germania

Publicat:

Mii de persoane au ieşit sâmbătă în stradă în numeroase oraşe din Germania, exprimându-şi din nou nemulţumirea faţă de modul în care măsurile luate pentru a limita pandemia de coronavirus au limitat libertăţile personale, informează DPA, potrivit agerpres

Protestele se întindeau de la Flensburg şi Schwerin, în nord, până la Freiburg, în sud. Cu toate acestea, în multe locuri, contramanifestanţii au ieşit împotriva lor.


Citește și : Șeful informaţiilor militare norvegiene: Rusia e pregătită pentru un spectru larg de acţiuni în Ucraina

În Freiburg şi Berlin, de exemplu, poliţia a numărat aproximativ 3.000 de participanţi în fiecare tabără pro şi contra. În Osnabruck, numărul acestora a fost de 1.200, iar în Schwerin, de peste 600. Potrivit poliţiei, protestele şi contramanifestaţiile au rămas în mare parte paşnice.

La Berlin, demonstranţii au mărşăluit sâmbătă de la Poarta Brandenburg spre gara principală. Pe pancarte au afişat sloganuri precum “Grijă cu inima, nu vaccinare obligatorie” şi “Libertate în loc de frică”.

Citește și : Impas în Congresul SUA asupra deciziei privind sancţiunile împotriva Rusiei

Organizatorii declaraseră online că simbolurile politice vor fi “indezirabile”, o încercare de a menţine evenimentul concentrat pe politica de sănătate. Manifestanţii au cerut pe internet ”recunoaşterea imunităţii naturale”, ”încetarea tuturor măsurilor” şi libertatea de alegere în materie de vaccinare.

De săptămâni întregi, opozanţii măsurilor anti-coronavirus protestează cu regularitate. Zeci de mii de persoane sunt în mod regulat în mişcare în toată ţara. Adesea, organizatorii numesc aceste manifestaţii “plimbări” şi nu le înregistrează la autorităţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.