Proteste în Macedonia de Nord împotriva înscrierii în Constituţie a etnicilor bulgari

Publicat:

Patruzeci şi şapte de poliţişti au fost răniţi la Skopje, capitala Macedoniei de Nord, în timpul protestelor de marţi faţă de concesiile guvernului în favoarea drepturilor etnicilor bulgari, în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, a transmis miercuri agenţia Makfax, citând forţele de ordine, potrivit dpa, scrie agerpres

Doi dintre poliţişti au fost răniţi grav, iar 11 manifestanţi au fost arestaţi.


Citește și : Uzbekistan afirmă că a fost victima unui atac cu rachete trase de pe teritoriul Afganistanului

Partidul naţionalist de opoziţie VMRO-DPMNE a chemat la proteste, nemulţumit de concesiile făcute Bulgariei în procesul de aderare la UE.

Bulgaria a blocat timp de peste doi ani negocierile cu Skopje pentru aderarea la UE, cerând ca minoritatea de circa 3.500 de bulgari care trăiesc în Macedonia de Nord să fie menţionată în Constituţie, pentru a-i fi garantate drepturi egale.

Premierul nord-macedonean Dimitar Kovacevksi i-a declarat marţi preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, că ţara sa poate accepta aceste concesii.

Bulgaria avusese iniţial solicitări mult mai extinse, care se refereau la probleme de limbă şi istorie.

Totuşi, opoziţia naţionalistă nord-macedoneană consideră inacceptabile chiar şi aceste concesii atenuate.

Citește și : În vizită la Ankara, premierul Italiei semnează acorduri de cooperare şi accentuează importanţa respectării drepturilor omului

Potrivit relatărilor, protestatarii au aruncat cu pietre, petarde, cocteiluri Molotov şi alte obiecte asupra poliţiştilor şi au provocat daune sediului parlamentului şi unor clădiri guvernamentale, precum Ministerul de Externe.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.